Seară grea pentru Chivu: Inter, înfrângere și accidentări în Liga Campionilor
Internazionale Milano s-a văzut neputincioasă în duelul de Liga Campionilor cu Liverpool FC, disputat în fața propriilor suporteri, marți și încheiat cu 1-0 în favoarea englezilor. Reușita „cormoranilor” a fost din penalty, după un fault al lui Alessandro Bastoni (26 de ani), care a făcut, astfel, să fie o seară grea pentru gruparea lui Cristi Chivu (45 de ani).
Pe lângă înfrângerea în sine, Chivu are de gestionat și indisponibilitatea turcului Hakan Çalhanoğlu (31 de ani), care s-a accidentat şi a ieşit de pe teren, în minutul 11. De parcă nu era suficient, Francesco Acerbi (37 de ani) a fost şi el înlocuit, în minutul 31, tot în urma unei accidentări. De altfel, imediat după ieşirea lui Acerbi, „cormoranii” au marcat, prin francezul Ibrahima Konaté (26 de ani), însă golul a fost anulat după intervenţia VAR pe motiv de henț al unui coechipier.
Partea secundă a jocului a fost una intensă, englezii dominând jocul și încercându-și norocul în mai multe rânduri. În cle din urmă, Bastoni a comis l-a ținut pe germanul Florian Wirtz (22 de ani) în careu, ceea ce a adus lovitură de la 11 metri pentru Liverpool, transformată inspirat de către maghiarul Dominik Szoboszlai (25 de ani), în minutul 88.
„Am avut curaj să mergem până la capăt”
„Un egal ar fi fost corect, având în vedere cum decurgeau lucrurile. Am fost sub presiune, la început, dar apoi am găsit cheia și mișcările potrivite. A trebuit să fac două schimbări, care ne-au afectat pe moment. Apoi, a venit incidentul de la final, al doilea în ultimele două meciuri de Liga Campionilor și nu ne-am ales cu nimic în materie de puncte. Am încercat să dăm ce avem mai bun, am avut curaj să mergem până la capăt. Ar fi trebuit să fim mai concentrați în atac. Meciul a fost afectat de cele două schimbări. Rar comentez arbitrajul. Vorbesc despre manieră și ceea ce trebuie să învățăm. Arbitrul a interpretat bine pe parcursul meciului, dar când VAR intervine, trebuie să înțelegi dinamica. Trebuie să acceptăm decizia arbitrului, să luptăm împotriva nedreptății și să ne gândim la ce putem face bine, de acum încolo. Ne așteptam la presiunea lor, la intensitatea lor. Am început puțin intimidați. Am găsit niște moduri de a juca, iar în repriza secundă ne așteptam să continuăm cu aceeași energie. Asta am încercat, dar energia a scăzut, ne-am relaxat un pic prea mult”, a transmis Chivu, potrivit tuttomercatoweb.com.
Inter se află pe locul cinci din cele 36 posibile în grupa principală de Liga Campionilor, având patru victorii și două meciuri pierdute. Primele opt poziții duc spre optimile de finală ale competiției, în vreme ce următoarele până la 24 inclusiv conduc către 16-imi.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!