Fost jucător cu România la Mondial, optimist: „Ar fi o grupă accesibilă”
„Tricolorii” ar avea o viață întrucâtva ușoară, dacă ar ajunge la Campionatul Mondial din 2026, acolo unde și-au aflat deja adversarele, în cazul calificării. În urma tragerii la sorți, România ar întâlni Australia, Paraguay și Statele Unite ale Americii, partidele disputându-se în Canada și SUA. Până atunci, însă, țara noastră are în perspectivă o primăvară „de foc”, în care are de depășit două mari obstacole.

Un fost fotbalist care a purtat „tricolorul” la două Campionate Mondiale, în 1994 și 1998, crede că grupa României la CM 2026 e una accesibilă. „Noi tot timpul o luăm înainte. Să nu uităm că trebuie să trecem de play-off, care va fi foarte greu. Nu e cazul să îmi dau acum cu părerea, pentru că până acolo mai este mult. Totuși, cred că este o grupă accesibilă, dacă vom reuși să ajungem la Mondial. Să lăsăm însă timpul să treacă și să vedem cum ne vom descurca în meciurile din luna martie”, a spus Dorinel Munteanu (57 de ani), potrivit DigiSport.
Până atunci, România are de înfruntat Turcia în meciul de baraj spre următorul Campionat Mondial, partidă programată pe 26 martie. Dacă va trece de echipa din „Țara Semilunei”, România își va măsura forțele cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, tot în manşă unică, în data de 31 martie.
Programul meciurilor de la CM2026, în urma tragerii la sorți
- play-off European C (Turcia/România/Slovacia/Kosovo)-Australia, sâmbătă, 13 iunie, ora 21.00*, Vancouver;
- play-off European C (Turcia/România/Slovacia/Kosovo)-Paraguay, vineri, 19 iunie 2026, ora 21.00, San Francisco;
- play-off European C (Turcia/România/Slovacia/Kosovo)-SUA, joi, 25 iunie, ora 19.00, Los Angeles.
*orele sunt cele locale, iar raportat la fusul orar din țara noastră, ar fi 10 ore în plus, ceea ce înseamnă că primele două jocuri se vor disputa de la 7.00, ora României, iar ultimul de la 5.00
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































