„Tricolorii”, după victoria din Liga Națiunilor. „Ştiam că va fi o luptă”
România a câștigat cea de-a doua confruntare din Liga Națiunilor, învingând, luni, Lituania, cu 3-1, spre bucuria „tricolorilor”, care au savurat din plin victoria.
Nicolae Stanciu s-a arătat bucuros de izbânda echipei naționale de fotbal, punctând atât plusurile, cât și minusurile partidei. „Terenul nu ne-a permis să practicăm cel mai bun fotbal al nostru. Ştiam că va fi şi un meci de luptă, ştiam că vom suferi, pentru că sunt mai înalţi, mai puternici decât noi. Asta şi vorbeam cu băieţii, să lăsăm totul pe teren, să ne sacrificăm pentru cele trei puncte. Suntem bucuroşi că am început Liga Naţiunilor cu şase puncte, aşteptăm meciurile viitoare. Starea gazonului nu ne-a ajutat, cred că toţi ne-am schimbat crampoanele la ghete, ne-am luat unele mai înalte. Am reuşit să marcăm trei goluri, să luăm cele trei puncte, asta este cel mai important”, a consemnat căpitanul României.
„Ne-au surprins puțin prin felul de a juca”
La rândul său, Radu Drăgușin a comentat cum s-a văzut meciul prin ochii săi: „Ne-au surprins puţin prin felul de a juca, poate puteam face şi noi mai mult. Gazonul nu a fost foarte bun. Victoriile aduc victorii, trebuie să menţinem această direcţie şi să ne arătăm valoarea. Mister a venit cu un entuziasm foarte mare, ne-a transmis acest lucru, l-am simţiti. Doar când îl ai în faţă pe Mircea Lucescu simţi o motivaţie incredibilă. Am creat un grup foarte unit, omogen, iar pe această bază poţi face multe lucruri”.
Reamintim că România s-a impus cu 3-1 în fața Lituaniei, în cel de-al doilea meci din Liga Națiunilor, după victoria reușită, în urmă cu câteva zile, la Kosovo. În partida de luni, și-au trecut numele pe tabelă Valentin Mihăilă ('4), Răzvan Marin ('87, penalty) şi Alexandru Mitriţă ('90+2) pentru România și Armandas Kučys ('34) pentru Lituania. Mai departe, atenția se concentrează pe lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, care va fi găzduit de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii, Liga Națiunilor fiind modalitatea prin care România ar putea ajunge acolo.
Programul și rezultatele României în Liga Națiunilor
6 septembrie: Kosovo-România (0-3)
9 septembrie: România-Lituania (3-1)
12 octombrie: Cipru-România
15 octombrie: Lituania-România
15 noiembrie: România-Kosovo
18 noiembrie: România-Cipru
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!