Mihai Trăistariu, lovitură teribilă pentru afacerea din Mamaia
Mihai Trăistariu a dat drumul, zilele acestea, la rezervări la mare pentru sezonul estival, care începe în luna aprilie. Trăistariu, însă, s-a trezit cu un bloc imens în fața garsonierelor sale. Priveliștea s-a dus pe apa sâmbetei!
Mihai Trăistariu a dat deja startul pentru rezervările de anul acesta de la mare unde deține șase garsoniere. A mărit prețul în sezon, însă nu foarte mult! Blocul în care deține garsonierele, la etajul cinci, nu mai are vedere la mare ca în anii trecuți. Și asta pentru că a mai apărut chiar în fața clădirii un alt hotel, mai înalt, care i-a distrus artistului priveliștea la mare care făcea toți banii.
Dacă în primii ani, atunci când a a dat în folosință garsonierele din Mamaia Nord, aveai vedere din pat la mare, blocul fiind situat chiar pe malul mării, la 100 de metri de plajă, acum poți să te uiți liniștit doar în camera turiștilor cazați în blocul din față!
„La început când s-a construit aici blocul în care am garsonierele, era zonă deschisă. Aveam vedere la mare, din pat. Între timp, au apărut clădiri noi și hoteluri ca ciupercile după ploaie. S-a dezvoltat foarte mult zona de Nord în Mamaia și toată lumea vrea hotel la malul mării. Bine măcar că suntem amplasați foarte aproape de plajă. Ieși din bloc și imediat ai plaja la picioare”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Click!
Mihai Trăistariu „E bătaie pe rezervări!”
Artistul a anunțat și prețurile pentru sezonul estival 2022. Dacă în luna aprilie prețul unei garsoniere este de 150 ron pe noapte, în plin sezon, în luna august, o garsonieră ajunge la 350 de ron pe noapte.
„Am dat drumul la rezervări la apartamente. Deja am 10 rezevări de ieri pînă azi! Eu am anunțat pentru aprilie deschidere de sezon și a vrut cineva a vrut sămbăta asta! Deja trebuie să pregătesc apartamentul. În principiul lumea rezervă pentru luniile iunie, că e mai ieftin. Pentru iulie și august e mai scump. Vara trecută, luna august a fost plină, am avut record. Primii patru-cinci ani vreau să măocup eu, după care o să angajez un manger că nu mai am timp. Acum am doar o cameristă și un administrator”, a mai declarat Trăsiatriu, pentru click.ro
Garsonierele de la mare, salvarea lui Trăstariu pe pandemie!
Mihai Trăistariu a fost unul dintre soliștii afectați din plin la buzunare de pandemie. Artistul nu a mai avut decât câteva concerte, așa că s-a văzut nevoit să vândă un teren moștenit din familie la Năvodari și să-și facă o afacere cu garsoniere de închiriat la malul mării. Cele șase aprtamente de la malul mării au fost salvarea lui Trăistariu pe pandemie. Artistul a avut, inițial, șapte apartamente, însă unul l-a vândut.
„Pe mine m-au salvat practic apartamentele de la malul mării, care s-au dat foarte bine. În primul an de pandemie am scos din garsoniere, din cele șase, 25.000 de euro. Apartamentele sunt noi-nouțe, curate și elegante, căci au fost inaugurate abia acum două veri. Sunt foarte mari și încăpătoare, fiind ideale pentru familii cu mai multe persoane. Într-un astfel de apartament încap lejer 4-6 persoane, cu tot cu copii”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru click.ro.
Dacă în primul an de pandemie prețurile la apartamente au au variat între 200 şi 350 de lei pe noapte, astă vară acestea au ajuns și la patru milioane pe noapte.