Actorul Bryan Marshall a murit la 81 de ani! A jucat în franciza „James Bond”

27 iunie 2019 7:51   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Doliu în lumea filmului! Actorul Bryan Marshall, cunoscut pentru rolul jucat în „The Spy Who Loved Me” în care juca alături de Roger Moore, a murit la vârsta de 81 de ani.

În filmul care face parte din franciza „James Bond”, Bryan Marshall l-a interpretat pe comandantul Talbot care conducea un submarin nuclear, secondându-l pe agentul 007. Actorul s-a născut în Battersea, Londra, şi-a început cariera de actor în anii '60 cu un rol în "Alfie", alături de Michael Caine.

Bryan Marshall era stabilit în Australia

Vestea morții actorului a fost confirmată de agentul Esta Charkham, de la Event Cinema Association (ECA), pe Twitter.

„Sunt atât de tristă că prietenul meu vechi Bryan Marshall s-a stins”, a scris Esta Charkham pe Twitter. Citeşte întreaga ştire:Bryan Marshall a murit. Actorul din "James Bond" și "Neighbours" avea 81 de ani

Bryan Marshall a fost cunoscut pentru o multitudine de roluri mici în seriale şi filme britanice, a mai jucat alături de Helen Mirren şi Bob Hoskins în filmul poliţist "The Long Good Friday", în 1980. Stabilit în Australia din 1983, el a mai apărut în serialele "Neighbours" şi "Home and Away", potrivit news.ro.

Mai multe