Actrița Jane Birkin a suferit un atac cerebral! În ce stare se află

6 septembrie 2021 14:32   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actriţa şi cântăreaţa britanică Jane Birkin (74 de ani) şi-a anulat apariţia la American Film Festival din Deauville (Franţa) deoarece se recuperează după un atac cerebral.

Momente de panică pentru familia legendarei actrițe! Jane Birkin a suferit „un atac cerebral minor în urmă cu câteva zile”, a transmis familia. Din fericire, potrivit apropiaților, celebra actriță se simte bine.  La festival, ar fi trebuit să vorbească despre „Jane”, documentar despre ea realizat de Charlotte Gainsbourg, una dintre fiicele ei, scrie news.ro.

Jane Birkin, cunoscută pentru rolurile jucate în filme regizate de Michelangelo Antonioni, Jean-Luc Godard şi Agnes Varda, precum şi pentru celebrul model de geantă căruia brandul Hermes i-a atribuit numele artistei, şi-a început cariera la vârsta de 20 de ani, în filmul „Împuşcătura/ Blow Up”, regizat de Michelangelo Antonioni, în care a interpretat rolul unui model nud.

Birkin, membru al Amnesty International şi International Human Rights Federation, este cunoscută de asemenea pentru duetul „Je t’aime… moi non plus”, din anul 1969, cu Serge Gainsbourg, cu care a avut o relaţie de 12 ani în timpul căreia s-a născut Charlotte. Cântecul a fost adaptat într-un film omonim, regizat de Gainsbourg. 

Născută la Londra pe 14 decembrie 1964, Birkin a fost model în Franţa şi a mai apărut în filme ca „Dust" (1985), de Marion Hansel, premiat la Festivalul de la Veneţia şi de două ori nominalizat la premiile Cesar, iar mai recent, în „La Femme et le TGV" (2016), scurtmetraj nominalizat la premiile Oscar.

În 2002, prinţul Charles i-a acordat însemnele Ordinului Imperiului Britanic.

Mai multe