Actrița Tanya Roberts, una dintre fetele Bond, a murit! Avea 65 de ani

4 ianuarie 2021 9:48   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Doliu la Holywood! Actrița Tanya Roberts a murit duminică, 3 ianuarie 2021, la vârstă de 65 de ani, într-un spital din California. Tanya Roberts a leșinat în propria locuința, în Ajunul Crăciunului, după ce și-a plimbat câinii, conform Daily Star.

Tanya Roberts a fost transportată de urgență la spital, însă din păcate nu și-a mai revenit, iar duminică seară a fost anunțat decesul. Până acum nu au fost dezvăluite detalii despre cauza morții.Actrița Tanya Roberts s-a remarcat în prima parte a anilor 1980, când a interpretat rolul Sheena în filmul cu același nume, și a fost Bond Girl în "A View to a Kill", pelicula în care rolul agentului 007 a fost interpretat de Roger Moore, potrivit ziare.com.

Ulterior, Tanya Robert a apărut în pelicule precum "Body Slam", "Night Eyes" sau "Inner Sanctum", dar și în seriale celebre precum "Charlie's Angels", "The Love Boat", "Fantasy Island" sau "That '70s Show".În ultimii ani ai carierei, vedetă de la Hollywood s-a dedicat activității de producător. Tanya Roberts a fost măritată, între 1974 și 2006, cu Barry Roberts, iar cei doi nu au avut copii.

Mai multe