Chuck Norris a încetat din viață. Celebrul și îndrăgitul actor avea 86 de ani abia împliniți
Chuck Norris, unul dintre cei mai iubiți actori de filme de acțiune, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit anunțului făcut de familia sa pe rețelele de socializare.
Vestea tristă a fost confirmată printr-un mesaj emoționant transmis de cei apropiați, care au descris pierderea ca fiind una profundă pentru întreaga familie.
„Cu inimile grele, familia noastră vă împărtășește vestea trecerii subite în neființă a iubitului nostru Chuck Norris, petrecută ieri dimineață. Deși ne dorim să păstrăm circumstanțele private, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familie și a plecat în pace”, se arată în declarație.
Familia a subliniat nu doar cariera impresionantă a actorului, ci și omul din spatele imaginii publice. „Pentru întreaga lume, el a fost un maestru al artelor marțiale, un actor și un simbol al puterii. Pentru noi, a fost un soț devotat, un tată și un bunic iubitor, un frate incredibil și inima familiei noastre”, au transmis aceștia.
Chuck Norris, un simbol la Hollywood
Chuck Norris și-a trăit viața ghidat de principii solide și o disciplină remarcabilă, inspirând milioane de oameni din întreaga lume. „Și-a trăit viața cu credință, cu un scop precis și cu un devotament neclintit față de oamenii pe care i-a iubit. Prin munca, disciplina și bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni și a lăsat o amprentă de durată asupra atâtor vieți”, mai spune familia.
În mesajul lor, cei apropiați au exprimat și recunoștința pentru sprijinul primit din partea fanilor, mai ales în contextul recentei sale spitalizări.
„Iubirea și sprijinul primite de la fanii din întreaga lume au însemnat enorm pentru el. Pentru el, nu ați fost doar fani, ați fost prietenii lui. Știm că mulți dintre voi ați auzit despre recenta sa spitalizare și suntem cu adevărat recunoscători pentru rugăciunile și sprijinul pe care i le-ați transmis.”
În final, familia a făcut un apel la respectarea intimității în aceste momente dificile: „În timp ce deplângem această pierdere, vă rugăm cu amabilitate să respectați intimitatea familiei noastre în această perioadă. Vă mulțumim că l-ați iubit alături de noi.”
Șfârșitul unei epoci
Moartea lui Chuck Norris marchează sfârșitul unei epoci pentru cinematografia de acțiune, dar și pentru cultura populară globală, unde numele său a devenit sinonim cu forța și determinarea.
Născut în Oklahoma, în 1940, Norris a avut un parcurs de viață remarcabil încă din tinerețe. A servit în Forțele Aeriene ale Statelor Unite între 1958 și 1962, perioadă în care a descoperit artele marțiale — pasiune care avea să-i definească întreaga carieră.
Înainte de a deveni actor, Norris a fost un luptător de elită și instructor de arte marțiale, câștigând numeroase titluri. Această experiență autentică i-a adus un avantaj major la Hollywood, unde a reușit să se impună rapid în filmele de acțiune.
Un moment definitoriu al carierei sale a fost apariția alături de Bruce Lee în filmul „The Way of the Dragon” (1972), scenă considerată și astăzi una dintre cele mai emblematice confruntări din istoria cinematografiei.
Ulterior, Norris a devenit un nume consacrat în industria filmului, fiind recompensat în 1989 cu o stea pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame.
Chiar la începutul acestei luni, actorul își sărbătorise ziua de naștere și publicase un videoclip în care se antrena, demonstrând că rămăsese activ și în formă.
„Nu îmbătrânesc. Evoluez. Astăzi împlinesc 86 de ani!”, scria el, mulțumind fanilor pentru sprijinul constant de-a lungul anilor.
Activ până în ultimii ani
Deși s-a retras treptat din rolurile principale, actorul nu a dispărut complet din lumina reflectoarelor. A avut apariții sporadice, inclusiv în producții moderne precum The Expendables 2, unde a fost omagiat chiar prin referințe la statutul său legendar.
Mai mult, Norris a rămas activ și în viața personală. Cu puțin timp înainte de moarte, el împărtășea fanilor momente din rutina sa de antrenament, demonstrând că disciplina și stilul de viață sănătos au rămas constante până la final.
În plan personal, viața lui Chuck Norris a fost la fel de intensă. A avut patru copii, din relații diferite, și a trecut prin două căsnicii importante. Prima sa soție, Dianne Holecheck, cu care a avut doi fii, a murit recent, în decembrie. Ulterior, Norris s-a recăsătorit cu Gena O’Kelly, alături de care a avut gemeni.