Graviduța Katy Perry, complet goală în noul ei clip! VIDEO
Katy Perry (35 de ani) a apărut complet goală în noul ei videoclip, pentru single-ul „Daisies”, de pe cel de-al cincilea album al ei. Logodnica lui Orlando Bloom (43 de ani) a vrut să transmită un mesaj pozitiv femeilor din lumea întreagă. Ea promovează încrederea în sine, mai ales în perioada sarcinii, atunci când corpul suferă transformări semnificative.
Katy Perry și-a arătat burtica de gravidă, complet goală, acoperindu-și părțile intime cu mâinile. Artista este însărcinată cu actorul britanic Orlando Bloom. Cântăreața a anunțat că va deveni mamă tot într-un videoclip, în luna martie. Cuplul se pregătește să ureze bun venit pe lume unei fetițe. Potrivit presei internaționale, Katy Perry este însărcinată în 7 sau 8 luni.
VIdeoclipul a strâns peste 3 milioane de vizualizări, în 24 de ore
Piesa a fost descrisă de Perry drept „o celebrare emoționantă a rezistenței spiritului uman în fața cinismului și a adversității”. În videoclipul melodiei „Daisies”, artista pare că joacă într-un film retro. La un moment dat, se dezbrăcă, dezvăluindu-și burtica de gravidă și face o scurtă baie într-un izvor, lângă o cascadă. La doar o zi după lansare, videoclipul a strâns peste 3 milioane de vizualizări pe Youtube.