Harrison Ford, la un pas de moarte! Avionul pe care îl pilota, cât pe ce să intre într-un Boeing cu 110 pasageri

15 februarie 2017 9:01   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Poate e cazul să se lase de pilotaj? Harrison Ford (74 de ani) a fost la un pas de a intra în coliziune cu un Beoing 737, care transporta 110 pasageri, luni (13 februarie). Actorul pilota avionul său personal, o aeronavă Husky, atunci când a greșit pistele de aterizare. „Avionul ăla trebuia să fie sub mine?”, a întrebat Ford turnul de control aerian.

Harrison Ford e atât de pasionat de zbor, încât riscă să moară la manşă.. Se simte în al nouălea cer când pilotează. Şi-a luat brevetul de pilot în 1990 şi are la activ peste 10.000 de ore de zbor. Cu toate acestea, în ultima vreme are parte numai de ghinioane.

 Actorul din „Star Wars” pilota aeronava deasupra Californiei, atunci când i s-a oprit motorul în zbor. Harrison Ford s-a prăbușit pe un teren de golf, suferind răni destul de serioase. Asta nu l-a oprit pe starul de 74 de ani care nu vrea să renunțe nici în ruptul capului la avionul său vintage.

Iată că de această dată a pus și alte vieți în pericol. Luni (13 februarie), Harrison Ford a fost cât pe ce să se lovească de un Beoing 737. Se pare că actorul nu a înțeles exact instrucțiunile turnului de control, crezând că are voie să aterizeze pe pista de rulare, deși este interzis. Controlorii de trafic i-ar fi spus că are voie să coboare pe pista de aterizare, în condițiile în care este interzis să aterizezi pe pista de rulare, scrie Daily Mail. S-a deschis o anchetă cu privire la acest incident, iar Harrison Ford își poate pierde licența de zbor. Purtătorii de cuvânt ai actorului nu au vrut să facă niciun comentariu pe marginea acestui caz.

Mai multe