Și-a aruncat lenjeria intimă pe scenă, la concertul lui Maluma! Reacția artistului

9 aprilie 2022 12:58   Vedete internaționale

Concertul starului columbian Maluma organizat la București a fost unul incendiar se pare, și la figurat, dar și la propriu, după ce o admiratoare a decis să îl surprindă pe artist într-un mod mai....neobișnuit.

Maluma a concertat la București în noaptea de vineri spre sâmbătă, 8-9 aprilie, în cadrul turneului „Papi Juancho Maluma World Tour”, iar starul a știut cum să încingă atmosfera. La un moment dat, situația a devenit atât de „înfăcărată”, încât se pare că una dintre admiratoarele din public a decis să își arunce lenjeria intimă pe scenă, în timp ce artistul cânta.

Maluma, luat prin surprindere la concertul din București

În mai multe imagini publicate ulterior pe rețelele de socializare se poate observa cum din public zboară pe scenă o lenjerie intimă, de culoare albă, foarte aproape de artist. Acest lucru a stârnit și o reacție din partea celebrului cântăreț, care nu a putut lăsa un astfel de eveniment să treaca neobservat.

Starul a luat lenjeria intimă de pe jos, uitându-se într-o primă fază confuz la ea, preț de câteva secunde, spre amuzamentul publicului, iar apoi, pentru un plus de umor, Maluma s-a prefăcut că are de gând să și miroasă articolul intim. Fără să se oprească din cântat, artistul a izbucnit în râs ulterior, sub uralele celor din public. 

Citește și: VIDEO Primele imagini de la concertul Maluma din București

Maluma nu a comentat prea mult pe marginea incidentului, semn că gestul îndrăzneț al româncei l-a lăsat pe acesta fără cuvinte. Starul este însă, cel mai probabil, obișnuit deja cu toate tipurile de flirt din partea fanelor, care nu sunt deloc puține la număr.

Nicole Cherry a cântat în deschiderea show-ului

Concertul lui Maluma a fost un real succes, fiind lipsit de alte incidente. Multe vedete autohtone au participat la eveniment și s-au fotografiat alături de îndrăgitul artist. Nicole Cherry a fost aleasă pentru a cânta în deschiderea show-ului, iar artista a publicat, la rândul ei, mai multe imagini în mediul virtual, printre care și o poză de colecție alături de Maluma, apreciată de internauți. 

Citește și: Primele imagini cu Nicole Cherry pe scenă, la concertul Maluma de la București

Maluma, idilă cu Jennifer Lopez?

Maluma, în vârstă de 28 de ani, pe numele său real Juan Luis Londoño Arias, este un cântăreț și compozitor din Columbia care a obținut faima în țara lui natală, prin 2011.

Ulterior, după mai multe colaborări cu vedete de top, notorietatea lui s-a extins și la nivel internațional. Amintim că artistul a colaborat cu staruri precum Shakira, Madonna și Jennifer Lopez, cu aceasta din urmă existând chiar zvonuri că s-ar fi și întâlnit o perioadă. Cei doi au filmat mai multe videoclipuri „fierbinți”, astfel că fanii s-au întrebat multă vreme dacă între ei nu a fost și ceva mai mult decât o relație profesională.

Citește și: Maluma și Jennifer Lopez au lansat un videoclip fierbinte împreună. Cum au dansat cei doi

Mai multe