Millie Bobby Brown, de nerecunoscut la premiera „Stranger Things”

16 mai 2022 9:42   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Millie Bobby Brown a fost de nerecunoscut la premiera celui de-al patrulea sezon al serialului „Stranger Things”. Protagonista seriei a apărut pe covorul roșu alături de iubitul său, iar fanii au observat un detaliu neașteptat. 

Millie Bobby Brown avea doar 12 ani pe când au început filmările la serialul „Stranger Things”, iar ea a devenit „Eleven”, personajul principal. Ajunsă la 18 ani și la cel de-al patrulea sezon al show-ului care a făcut furori pe Netflix, tânăra actriță a uimit cu apariția de pe covorul roșu. Millie Bobby Brown s-a schimbat radical, căci și-a lăsat părul să crească, l-a vopsit într-o nuanță nisipie de blond și și-a făcut breton. Imaginile le puteți vedea aici.

La capitolul ținută, actrița a optat pentru un look elegant, rochia sa albă din satin fiind semnată de casa de modă Louis Vuitton. Alături de Millie, pe covorul roșu, și-a făcut apariția și iubitul său, Jake Bongiovi, în vârstă de 20 de ani, care și-a asortat ținuta la rochia partenerei sale. Tânărul a îmbrăcat un costum negru, însă nu a purtat cămașă, ci o helancă albă. 

Millie Bobby Brown, criticată dur după premiera „Stranger Things” 

Rolul din serialul semnat de Netflix i-a adus un val de atenție actriței britanice care a apărut pentru prima oară în lumina reflectoarelor la vârsta de 12 ani. Fanii i-au urmărit parcursul atât pe micile ecrane, cât și pe rețelele de socializare, acolo unde postează diferite imagini și filmări din viața personală, iar Millie Bobby Brown a spus în repetate rânduri că a primit multe critici de-a lungul timpului.

Deșii unii internauți i-au complimentat look-ul, există și persoane care spun că protagonista „Stranger Things” pare foarte matură, în ciuda faptului că abia a împlinit vârsta majoratului. „Este superbă, dar arată de 40 de ani, nu de 18.”, „A crescut atât de mult. Îmi vine să plâng, unde s-a dus timpul?”, „Efectiv, inițial am crezut că e o femeie de 35 de ani”, sunt doar câteva dintre remarcile apărute pe Twitter în urma premierei.

Actrița din „Stranger Things” și fiul lui Jon Bon Jovi trăiesc o poveste de dragoste 

Millie Bobby Brown este una dintre cele mai tinere actrițe care au fost nominalizate la premiile Emmy. După ce a apărut în „Stranger Things”, ea a primit roluri și în producțiile „Enola Holmes”, „Godzilla: King of the Monsters” și „Godzilla vs. Kong”. În anul 2018 a fost inclusă pe lista celor mai influente 100 de persoane, întocmită de „Time” și a primit funcția de Ambasador UNICEF, fiind cea mai tânără persoană din istorie selectată pentru această poziție. 

Pe lângă toate reușitele marcate pe plan profesional până la 18 ani, se pare că Millie Bobby Brown nu își neglijează nici viața personală. Este împreună cu fiul lui Jon Bon Jovi, Jake, tânărul fiind cel care a confirmat idila în luna iunie a anului trecut.

După ce a postat o fotografie cu iubita lui pe rețelele de socializare, Jake a însoțit-o apoi la premiile BAFTA. Acum, actrița din „Stranger things” și iubitul ei au avut o nouă apariție pe covorul roșu, la premiera noului sezon al serialului de pe Netflix. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe