O a treia femeie îl acuză pe actorul Chris Noth de agresiune sexuală: «I-am spus nu de nenumărate ori»
Chris Noth, actorul care l-a interpretat pe Mr Big în serialul Sex and The City, este acuzat de o a treia femeie de agresiune și hărțuire sexuală.
Zilele trecute, numele lui Chris Noth a fost legat de agresiune sexuală. Două femei au afirmat că au fost agresate de actor, însă acesta a negat vehement informațiile oferite de către acestea. O altă femeie susține că a fost agresată sexual de actor, într-un restaurant, atunci când avea 18 ani.
Într-un interviu acordat publicației People, femeia care s-a prezentat sub pseudonimul de Ava, mărturisește că a scăpat cu greu de insistențele actorului și că acesta nu a ținut cont de faptul că i-a spus nu de repetate ori. "Am încercat să îl fac să se oprească, dar pur și simplu nu m-a ascultat, este relatarea femeii", care a fost hărțuită de actor în urmă cu 12 ani, pe vremea în care lucra ca ospătăriță într-un restaurant din New York.
"Îmi ținea fața cu ambele mâini și încerca să mă așeze în brațele lui. M-a împins într-o masă, iar toată lumea era amuzată de situație. Am încercat să îl opresc, dar era atât de mare în comparație cu mine...și beat", a povestit Ava.
Actorul nu a oferit o replică oficială privind relatarea Avei, însă a negat vehement acuzațiile aduse de celelalte două femei.
"Acuzaţiile formulate împotriva mea de persoane pe care le-am întâlnit acum ani, dacă nu de zeci de ani, sunt categoric false", a reacţionat într-un comunicat transmis AFP actorul în vârstă de 67 de ani. "Relaţiile au fost consensuale", insistă el.
"'Nu' înseamnă întotdeauna 'nu' - aceasta este o limită pe care nu am depăşit-o", a declarat Chris Noth. "Este greu să nu te întrebi când apar aceste poveşti. Nu ştiu exact de ce ies la suprafaţă acum, dar ştiu asta: nu le-am agresat pe aceste femei", conchide actorul.
Actorul ar fi agresat sexual două femei
Una dintre acestea susţine că a fost violată de Noth în 2004 în apartamentul actorului din West Hollywood, când a venit să-i returneze o carte împrumutată după ce s-au întâlnit lângă piscina clădirii.
Cealaltă femeie a mers la o întâlnire cu Chris Noth la New York în 2015. El a invitat-o apoi în apartamentul său, unde susţine că actorul a agresat-o.