Shia LaBeouf, reținut de poliție după un incident violent într-un club din New Orleans. Actorul a ajuns la spital. VIDEO
Actorul Shia LaBeouf a fost reținut de poliție marți, în primele ore ale dimineții, în New Orleans, fiind acuzat de agresiune, după un incident petrecut într-un club din apropierea zonei centrale a festivităților de Mardi Gras, potrivit informațiilor publicate de The Guardian.
Intervenția autorităților a avut loc în jurul orei 00:45, în cartierul Faubourg Marigny, situat lângă French Quarter, unde actorul ar fi manifestat un comportament violent în interiorul localului Royal Street Inn and Bar. Poliția susține că managerul barului a încercat să-l conducă afară, moment în care LaBeouf ar fi încercat să-l lovească.
După ce a fost scos din incintă, actorul ar fi lovit un client care intervenise pentru a-l sprijini pe manager, iar ulterior s-ar fi întors și ar fi agresat un alt bărbat, lovindu-l în zona feței. Martorii au intervenit și l-au imobilizat până la sosirea forțelor de ordine.
Actorul a fost dus de urgență la spital, apoi arestat
LaBeouf a fost transportat inițial la spital pentru îngrijiri medicale, iar după externare a fost arestat și pus sub acuzare pentru două fapte de agresiune simplă. Prima sa audiere în instanță este programată pentru marți după-amiază, chiar în timpul punctului culminant al carnavalului din New Orleans.
Un material video publicat de TMZ, despre care se afirmă că ar fi fost filmat în dimineața incidentului, îl arată pe actor fără tricou, purtând o discuție tensionată cu o altă persoană, înainte de a fi asistat de echipaje medicale.
În ultimele zile, au existat mai multe relatări privind comportamentul problematic al actorului în diverse localuri din oraș. Robert Skuse, bodyguard la barul Ms Maes, a declarat pentru The Hollywood Reporter că LaBeouf a apărut într-o stare vizibil agitată.
„În mijlocul haosului, a făcut faza cu «Știi cine sunt?»”, a povestit acesta. Actorul ar fi fost rugat să părăsească localul după ce a încercat să pătrundă în spatele barului pentru a servi băuturi clienților.
Shia LaBeouf a fost acuzat de mai multe agresiuni
Shia LaBeouf a vorbit în repetate rânduri despre lupta sa cu dependența și despre sprijinul primit de la alți actori, printre care Mel Gibson, Sean Penn și Josh Brolin. În urma unei arestări din 2017, petrecute în Savannah, Georgia, a fost obligat de instanță să urmeze un program de reabilitare, experiență care a stat la baza filmului său semi-autobiografic „Honey Boy”.
În 2020, artista britanică FKA twigs, pe numele real Tahliah Barnett, l-a dat în judecată pentru agresiune sexuală, abuz și provocarea de suferințe emoționale, susținând că a fost supusă unui comportament violent și controlator. De asemenea, și cântăreața Sia l-a acuzat public de abuz în timpul relației lor.
În cadrul procesului și într-un interviu acordat The New York Times, Tahliah Barnett a declarat că actorul ar fi expus-o intenționat la o boală cu transmitere sexuală, ar fi încercat să o sugrume și ar fi izbit-o de un autoturism. LaBeouf a respins toate aceste acuzații, iar în iulie 2025, cele două părți au ajuns la o înțelegere amiabilă, potrivit The Guardian.
Reprezentanții actorului nu au oferit un punct de vedere oficial până la acest moment.