Adela Popescu: „Din toamnă vom fi toți!”

12 iulie 2017 13:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Actrița a scris pe blogul ei personal despre un eveniment important din viața sa. Părinții Adelei Popescu se vor muta la București, grație ei. Adela le-a îndeplinit visul de a se muta la oraș.

„Am avut cea mai frumoasă copilărie din lume. Atât de frumoasă încât îmi vine să plâng de fiecare dată când închid ochii și îi simt parfumul. Nu știu cum ar fi fost viațamea și a fraților mei dacă părinții noștri și-ar fi luat visele într-o geantăși ar fi venit la oraș. Nu știu dacă cireșul meu, fântâna mea, podul meu, elasticul, pitulușu, caii lui tataie, Paștele la Ușurei, proumilor, claca, linul, mustul, chisalita, arșița, sania, și câte și mai câte, nu știu dacă ar mai fi existat, și odată cu eleși universul meu interior, singurul la care mă întorc când sunt descumpănită...

Din toamnă, părinții mei se vor muta la oraș. Oh, doamne, cât am așteptat. Cât au așteptat. Mami este deja de un an cunoi, ne ajută cu lexandru,dar din toamnă va veni și tati și vor avea casa lor așacum și-au dorit-o: la bulevard mare, cu balconul spre lume, să stea seara la măsuță să beabere relaxându-i gălăgia, magazin cu de toate la scară, un mijloc de transport în comun cât mai aproape”, a scris Adela Popecu, pe blogul ei.

Mai multe