#Exclusiv Click!

Alexandra Căpitănescu are agenda plină de evenimente până la sfârșitul anului. Cum se menține artista care a adus România pe locul al treilea la Eurovision 2026

26 mai 2026 14:16
Ultima actualizare:

Alexandra Căpitănescu (22 de ani) a fost în centrul atenției aseară, la ceremonia Elle New Media Awards.

Artista care a clasat România pe locul al treilea la competiția Eurovision 2026 desfășurată în Austria a fost premiată în cadrul evenimentului care adună vedete și influenceri, primind distincția „Outstanding Emerging Artist”, o recunoaștere a impactului său artistic și a ascensiunii spectaculoase.

La acest eveniment, Alexandra Căpitănescu a purtat două ținute, prima dintre ele face parte dintr-un parteneriat cu o platformă de fashion iar cea de-a doua este celebra ținută care i-a purtat noroc pe scena Eurovision, fiind custom made de către un brandul românesc. Îmbrăcată în negru, artista a afișat o siluetă care a fost admirată de către invitați. 

„Mănânc ce am poftă”

Cu această ocazie am aflat cum se menține în formă Alexandra Căpitănescu care s-a tratat cu multă salată atunci când a fost la Viena, în Austria, pentru a avea energie frumoasă pe scena Eurovisionului.

Mănânc ce am poftă. De când mă știu nu am mâncat foarte mult. Mănânc dulciuri, ciorbă, chipsuri, salată, de toate. Fac și sport când îmi aduc aminte!”, ne-a asigurat Alexandra Capitanescu

„Asta ne-am dorit de foarte mult timp și ne place foarte mult!”

Tânăra cântăreață se bucură acum de succes, atât la noi cât și pe plan internațional și ne-a mărturisit că are agenda plină de evenimente, cel puțin până la sfârșitul acestui an.

Pentru mine a fost un vis care s-a îndeplinit, mi-am dorit de când eram mică să merg la Eurovision. Toate familiile noastre au fost la Viena, ne-au susținut din sală. Vă mulțumim tare mult că ne-ați ajutat să ajungem pe locul 3! (…) În continuare pregătim foarte multe piese. Vrem să facem un album, avem muzică nouă, proiecte noi, ieșim internațional, turnee și în România și în afară, colaborări. Avem agenda plină, nu ne plângem. Asta ne-am dorit de foarte mult timp și ne place foarte mult!”, a împărtășit cu noi Alexandra Căpitănescu ai cărei părinți sunt foarte mândri de ea.

Mai multe