Alexandra Velniciuc, silueta de invidiat. Care este secretul actriței și ce alimente consumă
Alexandra Velniciuc (45 de ani) este o actriță care se menține într-o formă de invidiat, având niște picioare de revistă.
Nu este adepta dulciurilor, dar frumoasa vedetă știe cum să combine mâncarea, chiar dacă îi plac grăsimile astfel încât să nu își “deranjeze” silueta. Într-un interviu pe care ni l-a acordat pentru Click! în 2023 Alexandra Velniciuc ne povestea că oscilează între 55 și 57 de kilograme și încape încă în blugii din liceu.
„Îmi place smântâna, îmi place brânză grasă, îmi place carnea grasă”
Acum arată la fel de bine, se menține la aceeași greutate și întotdeauna preferă să mănânce salata înaintea fripturii, acesta fiind și un truc bun și cunoscut, pentru a nu asimila în greutate.
„Cu mâncatul, eu mănânc de toate însă am marele noroc că nu îmi place să mănânc dulciuri și făinoase, nu îmi plac, nu mă abțin de la ele, rar mănânc ceva dulce pentru că nu simt nevoia de dulce. În schimb, mănânc cantitativ foarte mult și mănânc foarte multă grăsime, grăsime animală. Îmi place smântâna, îmi place brânză grasă, îmi place carnea grasă. Mie îmi place carnea să fie împănată cu grăsime, nu vreau niciodată carne macră dar probabil că și din cauza obiceiurile bune pe care le-am deprins de când eram mică și anume acela de a mânca întâi salata, după aceea friptura, pentru că nu mi-a plăcut niciodată să le combin, le mănânc separat întotdeauna. Așa am fost de când eram mică. După aceea am aflat de la nutriționiști că ăsta este cel mai bun mod de a nu te îngrășa dar eu nu am știut asta de la bun început!”, ne-a povestit Alexandra Velniciuc despre obiceiurile și deprinderile ei alimentare.
„Am avut și norocul să mă ajute natura”
Atunci când simte totuși nevoia de dulce, actrița face la fel. Își face pofta înainte de masa principală. Alexandra Velniciu nu are un program stabilit de mese, din contră, vedeta mănâncă și seara, după spectacole, pentru că atunci când ajunge acasă i se face foame.
„Dacă simt nevoia de dulce, întotdeauna simt nevoia să mănânc dulce înainte de o masă principală, niciodată ca desert. Și iar înțeleg că acesta este un lucru foarte bun pentru că în felul ăsta organismul arde grăsimile, arde caloriile nefericite înainte de a-ida masa principală. Nu țin cont neapărat de asta. Am avut și norocul să mă ajute natura și să nu fiu cu predispoziție de îngrășare dar nu sunt foarte atentă la acest lucruri, pur și simplu mănânc ce-mi place, când îmi place. De cele mai multe ori mănânc seara, după spectacole, pentru că după un spectacol pe care îl termin la ora 22.00 mi se face o foame de lup și mă apuc de mâncat pe la ora 23.00”, a mai dat din casă Alexandra Velniciuc.
“M-am simțit foarte vinovată”
Anul acesta sărbătorile de Paște nu au prins-o atât de pregătită pe actriță însă vedeta s-a bucurat totuși că a apucat să se relaxeze puțin înainte, într-o vacanță în care și-a încărcat bateriile pentru perioada aglomerată care va urma la teatru pentru ea.
„Am făcut sărbătorile acasă dar nu așa cum era tradiția familiei, să fac masă în Noaptea de Înviere, să îi am pe toți cei dragi acasă. De data asta, pentru prima oară în viață, și m-am simțit foarte vinovată, nu am reușit să fac masă și asta pentru că am fost plecată înainte într-o minivacanță și din cauza unor anulări de zboruri am ajuns cu două zile mai târziu ceea ce mi-a dat peste cap planurile de a mai face masă. De obicei, prefer să rămân acasă de sărbători”, ne-a mai spus Alexandra Velniciuc care pregătește acum două premiere la teatru, spectacole care o solicită din plin, pentru 22 și 24 mai.