Alexandru Zudor, actorul violator în serie din București, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare!

2 august 2021 13:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alexandru Zudor, un bărbat de 46 de ani - actor şi model - care a fost arestat preventiv, fiind suspectat că în lunile noiembrie-decembrie 2020 a ameninţat cu un cuţit mai multe femei, pe străzile din Sectorul 5 şi în scara unui bloc din Sectorul 4, pentru a le agresa sexual, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Decizia instanţei poate fi atacată însă cu apel.

Judecătoria Sectorului 5 l-a condamnat pe Alexander Zudor la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol (faptă comisă în 1 noiembrie 2020), la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru tentativă de viol (comisă în 5 decembrie 2020), la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru tentativă la viol (infracţiune din 15 decembrie 2020).

"(...) contopeşte pedepsele cu închisoarea de: 5 ani şi 4 luni, 2 ani şi 6 luni şi 2 ani şi 6 luni şi aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi 8 luni închisoare (o treime din suma celorlalte pedepse - 5 ani), în final urmând ca inculpatul Zudor Alexander să execute pedeapsa de 7 ani închisoare în regim de detenţie", se arată în decizia instanţei, potrivit news.ro.

Totodată, agresorului i-au fost interzise mai multe drepturi şi va trebuie să plătească 5.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Alexandru Zudor a agresat mai multe femei din Capitală

Potrivit Poliţiei Capitalei, în 1 noiembrie 2020, în jurul orei 23.30, poliţişti din cadrul Secţiei 18 au fost sesizaţi de un bărbat care a sunat la 112 spunând că, în timp ce prietena sa se deplasa către domiciliu, în dreptul unui imobil din Sectorul 5, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care, sub ameninţarea unui obiect tăietor, a împins-o între autoturismele parcate şi, prin violenţă, a agresat-o sexual.

Ulterior, la aceeaşi subunitate de poliţie s-a prezentat o femeie care a reclamat că, în 5 decembrie, în jurul orei 21.30,  în timp ce se deplasa pe o stradă din Sectorul 5, a fost agresată fizic de o persoană necunoscută, care, sub ameninţarea unui obiect tăietor, a încercat să o împingă spre un teren viran.

Ambele cazuri au fost preluate de Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

"La jumătatea lunii decembrie 2020, la o altă subunitate de poliţie, o femeie reclama că în ziua de 15 decembrie 2020, în jurul orei  21.00,  în timp ce se afla în scara unui bloc din Sectorul 4, un bărbat necunoscut a intrat cu ea în lift, apoi a ameninţat-o cu un obiect tăietor, în încercarea de a întreţine raporturi sexuale. Şi acest caz a fost preluat de către Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5, iar din coroborarea datelor s-a conturat ipoteza că în toate situaţiile ar fi vorba despre aceeaşi persoană. Astfel, din datele şi probele adminstrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat de 46 de ani ar fi comis faptele reclamate", arăta sursa citată.

La începutul lunii februarie, bărbatul a fost arestat preventiv.

Mai multe