#Exclusiv Click!

Alice Ene, „Regina Europei la drift”, premiată de Principele Radu: „Am emoții mereu!”

10 mai 2023 9:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alice Ene supranumită „Regina Europei la drift”, a fost premiată aseară de către Principele Radu al României, pentru performanțele sale excepționale în domeniul sportului! Părinții adolescentei sunt tare bucuroși de rezultatele fiicei lor! Contactați de Click!, cei doi ne-au vorbit despre eforturile financiare pe care le fac pentru visul lui Alice, dar și ce obstacole a întâmpinat până acum aceasta, pe parcursul carierei sale.

La doar la 16 ani, Alice Ene este cea mai tânără campioană din Europa, când vine vorba de drifturile la nivel profesionist. Așa că, performanțele sale au fost apreciate marți seară, în cadrul Galei Asociației Furnizorilor Casei Regale a României.

„Sunt tare fericită pentru fiica mea! Alice este campioană Europeană la Drift la doar 14 ani și singurul pilot de Motorsport român care a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanțele sale și pentru recordul ei stabilit la o vârstă fragedă. În fiecare an, la această Gală, se acordă premii, iar în acest an Alice a avut onoarea să fie premiată. Am emoții mereu pentru ea când urcă pe scenă, dar și când face drift”, a declarat Cosmina Ene, mama lui Alice.

Tatăl lui Alice, sprijin necondiționat

Sorin Ene, tatăl lui Alice a mai povestit pentru Click! că, pasiunea pentru drif-uri și mașinile cu mulți cai putere a moștenit-o de la el, având în vedere că are și o școală de pilotaj. Ba mai mult, bărbatul ne-a vorbit și despre sacrificiile financiare pe care le face atât el, cât și soția lui pentru ca fiica lor să își ducă visul mai departe.

„Este o mare problemă antrenamentul pentru noi, deoarece el costă 2.500 de euro pe două zile și este foarte mult. Lumea trebuie să știe că tenisul nu este atât de scump pe cât este Motorsport-ul. Alice face antrenamente cam de două ori pe an, atât. În rest, antrenamentele sunt în cadrul etapelor și  a concursurilor unde participă. Înainte de concurs, cu o zi, concurenții se pot antrena pe pistă și acolo, Alice, face antrenamentele. Ea conduce de la vârsta de șapte anișori. Atunci am învățat-o, timp de un an de zile, să țină volanul în mână și să schimbe viteza, după care a început să învețe pilotajul sportiv, așa că la vârsta de 13 ani și-a luat licența de pilot profesionist”, Sorin Ene pentru Click!

Sprijinită de profesori

Tatăl lui Alice Ene ne-a mai povestit că este o elevă eminentă la școală, având note foarte mari, ceea ce îl face și mai fericiți:

„La școală este foarte bine. În general sportivii de performanță sunt ajutați. Alice este susținută de cadrele didactice. Absențele sunt motivate și tolerate de către profesorii ei. Alice este acum în clasa a IX a și este foarte bine. Are numai note de 9 si 10”.

De asemenea, bărbatul ne-a vorbit și despre cumpenele prin care a trecut fiica sa pentru marea sa pasiune:

„Alice a avut patru accidente destul de dure până acum. Spre exemplu, a intrat într-un generator de o greutate de 7-8 tone, dupa care în Grecia, la un traseu montan, a intrat chiar în munte și tot așa. Nu a fost vătămată corporal deloc, a fost bine pentru că echipamentele pe care le poartă sunt foarte bune. Plus că tot ce face ea reprezintă un factor de risc pe care noi ni-l asumăm”.

Mai multe