Alina Laufer, pe ultima sută de metri cu sarcina. Cum a petrecut ziua soțului Ilan Laufer și cât de emoționată este viitoarea mămică
Alina Laufer este pe ultima sută de metri cu sarcina urmând ca spre jumătatea lunii septembrie să nască cel de-al patrulea copil, o fetiță.
Soția lui Ilan Laufer a anunțat că este din nou însărcinată chiar de ziua ei, anul acesta în luna mai.
Ea va naște cel de-al patrulea copil la vârstă de 42 de ani. Cum se simte acum și ce emoții o încercă la naștere, Alina Laufer ne-a povestit exclusiv pentru Click! din vacanța în care se află acum, fiind la mare cu gemenii ei de aproapre 4 ani, Davina și Nathaniel, și soțul ei, politicianul și omul de afaceri Ilan Laufer. Cert este că deja camera bebelușului este pregătită iar nerăbdarea atinge cumva cote maxime.
“Suntem la mare , cu toți copiii. L-am sărbătorit și pe Ilan, a fost ziua lui.A venit și fratele lui Ilan cu prietena, sărbătorim în familie.Sunt ok, nasc după jumatea lui septembrie, mai am cam o lună, o lună și ceva.Ne organizăm și noi acum, am făcut camera lui bebe.Încă nu m-am apucat să cumpăr cărucior și alte chestii, dar oricum am de la ăștia mici.Eu sunt bine, am luat moderat în greutate, dar mi se umflă picioarele rău de tot, așa am pățit la toate sarcinile”, ne-a povestit Alina Laufer, o mămică model.
“Nasc prin cezariană, tot la spitalul Giulești”
Până acum, viitoarea mămică a luat în greutate în sarcină în jur de 13 kilograme. Va naște tot prin cezariană, la recomandarea medicului, și tot la spitalul Giulești, acolo unde a adus pe lume și gemenii, pe Davina și Nathaniel, dar și pe fiica ei adolescentă, Karina, pe care o are cu artistul Jorge.
“Mai am de tras o lună… Am luat vreo 13 kilograme în greutate până acum.Gemenii nu prea știu ce să zică, mai mult Davina cred că e mai încântată că o să se mărească familia. Ei nu înțeleg decât faptul că nu mai pot să dorm cu ei ca până acum, au trecut la paturi de copii mari și dorm singuri în cameră. Karina a zis că de-abia așteaptă să simtă miros de bebeluș.
Nasc prin cezariană, da, aceasta este recomandarea medicului. Starea mea de spirit e foarte bună, ca de obicei, dar zilele acestea mă enervez destul de repede totuși. Nasc tot la Giulești unde i-am născut și pe Kari și pe gemeni”, ne-a mai spus Alina Laufer.
Chiar dacă până acum s-a descurcat singură cu copiii și treaba din casă, Alina Laufer este posibil să aibă nevoie de ajutor pe viitor atunci când i se va mări familia. Soțul ei, Ilan Laufer, îi face toate poftele și încearcă să îi intre în voie.
“Am poftit la începutul sarcinii la ciulama, iar acum, de curând, am poftit la o supă de roșii cu tăieței de casă, făcută de mine”
Până acum, Alina Laufer nu a vaut pofte speciale de graviduțăiar dacă a vrut să mănânce ceva anume cum a fost ciulamaua, și-a pregătit-o singură pentru că îi place mult să gătească pentru ea și familia ei.
“Eu sunt o fire destul de independentă, nu prea îmi place să solicit ajutorul nimănui, dar în perioada asta mai am nevoie de asistență, că nu mă descurc singură (de exemplu cu căratul lucrurilor, aplecat după pantofi). Ilan încearcă să mă facă să mă simt cât mai comod, când merg cu mașina drumuri lungi îmi aranjează locul ca să pot întinde picioarele, îmi pune perne …Am poftit la începutul sarcinii la ciulama, țin minte… Acum, de curând, am poftit la o supă de roșii cu tăieței de casă, făcută de mine, în rest nu am avut mari pofte. Bonă nu cred că o să iau, dar o să văd cum decurg lucrurile”, am mai aflat de la viitoarea mămică.
“Am puține emoții”
Întrebată cum crede că se va descurca din septembrie încolo cu casa plină și cu patru copii, Alina Laufer parcă a fost puțin copleșită de emoții.
“Karina e mare deja, are și ea nevoie de atenție din partea mea, normal, dar nu este precum cu copiii mici pe care trebuie să-i îngrijești non-stop. O să vedem dacă mă descurc. Și eu am puține emoții când mă gândesc la acest subiect, dar o să încerc să mă organizez cât mai bine”, ne-a mai povestit viitoarea mămică de patru copii, Alina Laufer.