FotoAnca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Anca Serea, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, a vorbit despre modul în care fiica sa cea mare, Sarah, s-a descurcat la examenul de Bacalaureat. Iată ce a răspuns soția lui Adrian Sînă atunci când a fost întrebată ce rezultate a obținut fiica ei.
Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din România și au o familie numeroasă. Vedeta este mama a doi copii din prima căsătorie cu regretatul om de afaceri Philip Poplingher, David și Sarah. Ulterior, în căsnicia cu Adrian Sînă, cei doi au devenit părinții a patru copii: Noah, Ava, Moise și Leah.
Anca Serea, o mamă mândră de fiica sa
În ciuda programelor încărcate și a carierelor solicitante, cei doi reușesc să își împartă timpul între viața profesională și cea de familie.
În cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri pe rețelele de socializare, Anca Serea a fost întrebată cum s-a descurcat fiica sa cea mare, Sarah, la examenul de Bacalaureat. Vedeta, o mamă mândră, le-a împărtășit urmăritorilor informații despre rezultatele obținute de tânără.
Anca Serea: „Două note peste 9 și una sub”
Într-un mesaj, fosta prezentatoare de televiziune a precizat că Sarah a obținut două note peste 9 și una sub 9. Totodată, ea a afirmat că examenul de Bacalaureat s-a desfășurat în condiții pe care le consideră inumane și nedrepte.
„Dacă te referi la note, a fost foarte bine! Sunt tare mândră de cât de mult a muncit Sarah! Două note peste 9 și una sub. Dacă vorbim despre condițiile de desfășurare a acestuia, inuman și nedrept!”, a scris Anca Serea, pe rețelele de socializare.
În prezent, Sarah se pregătește de un alt capitol al vieții sale, după ce a fost admisă la Istituto Marangoni, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Europa, recunoscută pentru standardele sale ridicate de educație. Emoțiile sunt mari, iar tânăra se concentrează pe următoarea etapă a parcursului său academic.