VideoBianca Drăgușanu, reacție furibundă după ce Bulgaria a câștigat Eurovision: „Bă, e de la casa de nebuni”
Rezultatul finalei Eurovision a stârnit un val de reacții în mediul online, iar printre cele mai comentate intervenții se numără și cea a Biancăi Drăgușanu.
Vedeta nu și-a ascuns deloc nemulțumirea după ce Bulgaria a reușit să câștige competiția cu piesa „Bangaranga”, despre care spune că nu ar fi meritat trofeul.
Într-o serie de declarații publicate pe rețelele de socializare, Bianca Drăgușanu a criticat atât melodia câștigătoare, cât și voturile acordate în concurs. Reacția ei a devenit rapid virală, fiind distribuită intens de internauți și comentată pe larg în comunitățile dedicate Eurovision.
„Bă, să-mi explice și mie cineva cum dracu’ poate să câștige o melodie gen „Bangaranga” la Eurovision. Bă, n-ai cum! Noi l-am avut pe Traistariu, care, orice ai zice, cântă bombă. Sunteți nebuni? Nu există așa ceva. Până și melodia noastră a fost de zece ori mai bună decât „Bangaranga”.
Bă, e de la casa de nebuni, ați luat-o razna de tot. Nu există „Bangaranga”, bă! Din nou, zic: eu nu înțeleg. Putea să câștige oricine altcineva, dar asta? Nici măcar nu poți să-i spui melodie. E ceva după care tragi apa”, a spus Bianca pe rețelele de socializare.
Cine este DARA, câștigătoarea Eurovision
Dara, artista care a reprezentat Bulgaria, a reușit să câștige Eurovision Song Contest 2026 cu melodia „Bangaranga”, oferind țării sale primul trofeu din istoria competiției. Bulgaria a terminat concursul cu 516 puncte, urmată de Israel, care a acumulat 343 de puncte, în timp ce România s-a clasat pe locul al treilea, cu un total de 296 de puncte.
Pe numele real Darina Yotova, Dara are 27 de ani și și-a început parcursul artistic în zona muzicii populare, înainte de a face tranziția către stilul pop. În prezent, este considerată una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din Bulgaria, dominând frecvent clasamentele muzicale locale, mai ales după lansarea albumului „ADHDARA”. Materialul discografic a fost inspirat de experiența personală a cântăreței, după ce a fost diagnosticată cu ADHD la maturitate.
Într-un mesaj publicat recent pe Instagram, artista a explicat că piesa „Bangaranga” are la bază tradiția bulgară a kukerilor, personaje ritualice despre care se crede că alungă spiritele rele.
„Bangaranga luptă cu demonii moderni din interiorul nostru. Bangaranga este momentul în care alegi iubirea în locul fricii”, a transmis Dara.