Cabiria Morgenstern, acuzată că cerșește lucruri pentru bebelușul ei. Cum a reacționat fiica celebrei actrițe. „Mi se pare absolut normal”

25 iunie 2026 13:08

Cabiria Morgenstern a stârnit controverse pe rețelele de socializare, după ce le-a cerut urmăritorilor săi ajutor pentru bebelușul ei. Aceasta a menționat că va pleca într-o vacanță, astfel i-a întrebat pe cei din comunitatea sa dacă au obiecte pe care nu le mai folosesc și dacă ar fi dispuși să i le doneze. Fiica actriței a reacționat în urma criticilor dure.

Cabiria Morgenstern, acuzată că cerșește lucruri pentru bebeluș. Foto: Instagram

Scandalul a pornit după ce Cabiria Morgenstern și-a anunțat urmăritorii că pleacă pe litoral cu bebelușul ei. Tot atunci, ea a precizat că este dispusă să primească pe gratis lucruri pentru cel mic de la oameni, pentru a mai economisi bani. Atunci, o internaută s-a revoltat, iar fiica actriței a reacționat.

Cabiria Morgenstern, acuzată că cerșește lucruri pentru bebelușul ei

„O să plec în prima vacanță cu bebe la mare. Dacă vreți să îi luați un cadou de first beach trip pentru că urmează să fac o listuță de necesități și mi-ar prinde bine să mai reduc din costuri. SAU DACĂ SUNTEȚI MĂMICI ȘI AVEȚI CHESTII DE DONAT/RECOMANDĂRI/SFATURI. De asemenea, trebuie să cumpăr baby gate ca nebunu’ ăsta să mișcă repede ca un gândac și trebuie să îl protejez de scări”, a spus Cabiria, într-o postare ce a încins internetul.

Atunci, o urmăritoare i-a scris în privat: „Nu ți-e rușine să ceri lucruri?”.

Cabiria nu a rămas indiferentă și i-a răspuns pe măsură: „Hai, măi! totuși faci ceva frumos și demn cu viața ta, păi nu e păcat să trimiți mesaje cu hate pe internet? Revino-ți, tu, fată! PS: foarte interesant cum oameni care nu mă urmăresc și cu care nu mă cunosc îmi văd story-urile și răspund la ele. Eu abia apuc să văd story-urile cunoscuților. Dragă, cum m-ai găsit?”.

Cum se apără fiica actriței

După ce a văzut că tot mai multe critici curg la adresa ei, Cabiria a simțit nevoia să dea explicații. Ea a spus că nu vede nimic greșit în a cere ajutor atunci când ai nevoie, mai ales când ești mamă. Astfel, ea nu consideră că cerșește lucruri.

„Nu cer bani. Nu am cerut niciodată bani. Cer lucruri pe care oamenii nu le mai folosesc și pe care altfel le-ar arunca. Mi se pare absolut normal să întreb. Nu înțeleg de ce faptul că întrebi dacă cineva are ceva de oferit a ajuns să fie considerat cerșit. Dacă cineva vrea să ajute, bine. Dacă nu, trece mai departe”, a spus ea.

În același timp, Cabiria susține într-un InstaStory că este împotriva consumerismului și nu dorește să cumpere lucruri pe care oricum bebelușul nu le va folosi pentru mult timp, ci să facă „schimb” cu alte mame. 

Mai multe