Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au îngropat securea războiului. Vor forma, din nou, o echipă

24 septembrie 2025 16:23   Vedete românești

Au trăit o poveste de iubire care a ținut ocupate primele pagini ale ziarelor, apoi după mai multe certuri și împăcări, au divorțat. Ei bine, după șase ani de la separare, Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au îngropat securea războiului. 

Cei doi cântăreți și-au anunțat prezența pe aceeași scenă pe care vor cânta în timpul unui concert din Germania. Aceștia au făcut mereu echipă bună pe plan muzical, și iată că drumurile lor se reîntâlnesc. 

„Eu nu am vorbit cu fostul soț nimic, am vorbit doar cu organizatorul”

Timpul a liniștit lucrurile între cei doi foști soți care s-au despărțit acum șase ani de zile. Atât Culiță, cât și Carmen și-au refăcut viața alături de alte persoane, dar publicul încă vrea să cânte împreună. Cântăreața a mărturisit că ea și Culiță au acceptat să apară pe scenă împreună. 

„Organizatorul din Germania cu care noi colaborăm încă de la începuturile noastre s-a gândit să facă ceva inedit. Ne-a propus fiecăruia – dacă suntem de acord – să urcăm pe scenă într-un concert. Ambii am fost de acord.

Eu nu am vorbit cu fostul soț nimic, am vorbit doar cu organizatorul. El ne-a propus detaliile. Ne-am înțeles și la preț, în toate. Am zis de ce nu, pentru că oricum lucrurile sunt deja vindecate. Noi, fiecare avem viața noastră, familia noastră. Suntem destul de evoluați emoțional ca să putem să ne strângem mâna și să mergem mai departe.

Au fost și destule scandaluri, dar tot ce pot spune vizavi de aceste scandaluri este că mă bucur că am rămas discretă în acele momente și că nu am spus nimic nelalocul lui. Mă gândeam că timpul va vindeca și așa s-a întâmplat. Timpul a vindecat orice urmă de scandal”, a spus Carmen de la Sălciua în cadrul unei emisiuni TV.

Cum a reacționat soțul cântăreței 

Marian Corcheș, bărbatul alături de care artista trăiește cea mai frumoasă perioadă a vieții sale, a înțeles situația și nu a avut o problemă cu evenimentul care îi va readuce pe scenă pe Carmen și fostul soț. 

„Soțul meu face parte din lumea mea muzicală și a înțeles-o foarte bine. E un om foarte deschis. Nu mă așteptam. Pentru că, până la urmă, lucrurile sunt destul de sensibile. Fostul meu soț a fost o poveste în viața mea, a fost o perioadă.

Nu mă gândeam să fie chiar așa deschis, dar mă bucur. E un om matur și înțelept. Melodiile noastre au fost iubite de publicul larg, dar acum publicul ne iubește și separat”, a mai spus Carmen de la Sălciua.

Mai multe