#Exclusiv Click!

Cât a slăbit Julia Chelaru, de când merge la sală: „Eu nu mă cântăresc”

26 ianuarie 2024 10:00   Vedete românești

Julia Chelaru (45 de ani), fosta componentă de la trupa Exotic, a revenit în sala de forță după o pauză în care a pus pe stop mișcarea. Astfel că, de trei luni, artista merge din nou la sală, este atentă la alimentație, iar rezultatele s-au văzut foarte rapid.

„Eu nu mă cântăresc, la mine cântarul e oglinda, mă uit...îmi place, merg înainte. Sportul l-am început de trei luni și merg când am timp, în cursul săptămânii. Am slăbit vreo 6/ 7 kilograme, m-am tonifiat și acum se așează hainele altfel. Eu nu am vreun scop în sine să ajung vreo slăbănoagă, nu acesta este visul meu. Mie îmi place așa cum sunt...mai cu forme. La haine acum port M iar la sacou îmi iau L pentru că nu vreau eu să fie foarte strâns pe mine”, a declarat Julia Chelaru pentru Click!

Alimentația, un factor cheie

Artista ne-a mărturisit și faptul că pe lângă mișcarea pe care o face periodic, în ultimele trei luni, este foarte atentă și la ce mănâncă, excepție făcând acele zile când trebuie să meargă la evenimente și să cânte:

„Ca dietă acasă încerc să mănânc cât mai sănătos. Când merg la spectacole este puțin mai greuț pentru că nu poți să mănânci tot timpul sănătos. Noi merge la petreceri private și acolo sunt tot felul de delicatesuri...de la aperitive care sunt foarte complexe și nu țin de dietă până la sărmăluțe cu mămăligă și alte nebunii. Eu nu sunt genul de persoană care să mă abțin...pentru că o viață avem”, a mai declarat aceasta. 

Click! spune

Julia Chelaru a devenit cunoscută în anul 1999 după ce a făcut parte din trupa Exotic alături de Andreea Bănică și Claudia Pătrășcanu. Succesul din acea perioadă i-a adus și banii la care mulți visează, așa că în acea perioadă blondina reușea să își cumpere un apartament de lux în București.

Mai multe