VideoCâți bani câștigă campionul mondial Rareș Cojoc din dans. „Nu, nu e o glumă”
Mulți români cred că performanța în dansul sportiv aduce faimă, trofee și aplauze, însă foarte puțini își imaginează cum arată, de fapt, câștigurile reale din această lume extrem de competitivă. Rareș Cojoc, unul dintre cei mai cunoscuți dansatori români și campion mondial, a vorbit deschis despre banii care se învârt în industria dansului sportiv și despre cât poate ajunge să câștige un antrenor de top.
Invitat în podcastul realizat de Cătălin Măruță, dansatorul a explicat că premiile obținute la competițiile internaționale nu sunt atât de spectaculoase pe cât și-ar imagina mulți, însă adevăratele câștiguri apar din antrenorat și din activitățile conexe.
Rareș Cojoc a explicat cât câștigă, de fapt, un campion mondial la dans
În timpul discuției, Cătălin Măruță l-a întrebat direct pe Rareș Cojoc dacă premiile obținute după câștigarea unui titlu mondial reușesc să acopere măcar investițiile făcute de-a lungul unui an.
„Dar când ajungi campion mondial banii pe care îi primești acoperă toate cheltuielile din trecut măcar pe un an de zile? E mare premiul, trofeul acesta?”, a fost întrebarea adresată de prezentator.
Rareș Cojoc a explicat că există reguli clare impuse organizatorilor de competiții internaționale, iar premiile sunt publice, însă nu ating sumele uriașe pe care mulți și le imaginează.
„Sunt publice, doar că nu le știți voi. Organizatorii trebuie să respecte niște reguli. Adică nu ai voie să organizezi un World Open fără a plăti... există un minim pentru fiecare loc în parte”, a declarat dansatorul.
„Nu, nu zeci de mii. Nu, nu sute de mii”
Dialogul dintre cei doi a continuat într-o notă relaxată, însă răspunsurile lui Rareș Cojoc au surprins.
Întrebat despre valoarea premiilor, acesta a precizat că sumele sunt „la ordinul miilor de euro”.
„Mii?”, a întrebat Măruță.
„Da”, a răspuns Rareș Cojoc.
Măruță: „Nu zeci de mii?”
Rareș Cojoc: „Nu, nu zeci de mii.”
Măruță: „Nu sute de mii?”
„Nu, nu sute de mii”, a spus campionul mondial, demontând astfel ideea că dansatorii profesioniști se îmbogățesc din trofeele câștigate la competiții.
Adevărații bani din dans vin din antrenorat
Rareș Cojoc a explicat că adevărata industrie financiară din spatele dansului sportiv este reprezentată de antrenorii de top, care lucrează cu perechi din întreaga lume și organizează constant stagii de pregătire și cantonamente internaționale.
„Însă, marele secret la dans este că antrenorii câștigă foarte mulți bani. «Nu, nu e o glumă». Pentru că tu îi plătești, îi plătesc și alții. Adică ei nu sunt doar antrenorii mei, predau în mai multe locuri din lume, peste tot”, a explicat Rareș Cojoc.
Dansatorul a vorbit și despre amploarea acestor evenimente dedicate sportivilor profesioniști.
„Și câștigă, realmente, prin ce mai organizează ei: cantonamente unde vin perechi din sute de țări, sute de ele ca și perechi, și organizează tot felul de lucruri și stagii de pregătire”, a mai spus acesta.
Un antrenor de top poate depăși un milion de euro pe an
Potrivit lui Rareș Cojoc, antrenorii aflați în elita mondială a dansului sportiv pot ajunge la venituri impresionante.
„Crede-mă că un antrenor de talie mondială cred că poate să depășească borna de un milion de euro pe an”, a declarat campionul mondial.