#Exclusiv Click!

Câți bani scoți din buzunar ca să petreci Revelionul 2025 cu Pepe și cu Vlăduța Lupău? Pentru un bilet la munte faci împrumut la bancă! Unde e mai ieftin?

5 noiembrie 2024 6:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Localurile și hotelurile din țară se întrec în oferte, pentru petrecerea de Revelion 2025. Ca să atragă cât mai mulți clienți, patronii din HORECA anunță și un atractiv program artistic, de cinci stele, cu marii noștri soliști. Click! a aflat cât te costă să-ți cânte, la ureche, de Anul Noul, soliștii Mihai Trăistariu, Vlăduța Lupău, Dan Helciug, Pepe, Călin Goia și Monica Anghel.

Cât costă Revelionul 2025 cu Pepe și cu Monica Anghel?

Pepe are agenda plină de Anul Nou. El va cânta, de Revelion 2025, la localul Noor Events, din Popești Leordeni. Prețul unui bilet, pentru o persoană, este de 700 de lei, pentru masă și programul de divertisment, care se anunță de excepție, antrenant, până dimineață, la cântatul cocoșului:

„Pepe va fi, desigur, cireașa de pe tort”, după cum este anunțat de organizatori. În meniu sunt tot felul de bunătăți, precum Quiche cu pomodori secchi și rucola, Millefeuille cu salată de pește afumat și somon, ruladă de curcan învelită în jambon pe pat de sfeclă cu hrean, pulpă de rață confiată, servită cu piure de cartofi cu trufe pe pat de varză rosie și sos de mango, tort Mousse cu fistic, etc, dar și băuturi.

Pepe este așteptat, însă, în aceeași seară, și la Centrul de evenimente Magic Place Events GRANT, din București, unde se va alătura echipei de artiști. Aici vor mai cânta Monica Anghel, Mahala Rai Banda, Ovidiu Anton, Alexandru Anghel, Elena Niciu, Mihai Băjinaru, Taraf București și Magic Sax. Prețul unui bilet pentru o persoană este de 690 de lei.

„Retrovelion”, la Arena Națională, cu Voltaj, Class și Dan Helciug

În noaptea de 31 decembrie 2024, Arena Națională din București va găzdui „Retrovelion”, un eveniment de excepție, cu nume mari pe afiș,  Voltaj, Class și solistul Dan Helciug. Petrecerea nu va avea loc pe teren, ci în interior, într-o zonă acoperită și încălzită, unde vor fi amenajate mesele.

Petrecăreții pot plăti și pe loc, pentru meniul pus la dispoziție, de organizatori, prețul unei porții fiind în jur de 60 de lei. Iar la bar se vor servi băuturi, de la apă, la cafea, sucuri și cocktailuri, tot contracost.  În caz că doriți rezervare la o masă VIP, prețurile sunt cuprinse între 330 de lei de persoană și 500 de lei de persoană.

Organizatorii pun la dispoziție și locuri de parcare gratuită, dar și garderobă pentru hainele groase. Ca o noutate, membrii trupei Class revin pe scenă, în formulă completă, special pentru acest eveniment, de Anul Nou, după o lungă pauză muzicală.

Mihai Trăistariu cântă la Sinaia pe 10.000 de euro

De departe, cei mai mulți bani îi va câștiga, în ultima noapte din an, solistul Mihai Trăistariu, care va cânta pentru turiști, în șase hoteluri din Sinaia. Cât costă? De pildă, la Hotel Palace, de patru stele, prețul pentru o scurtă vacanță costă 3.649 lei pentru o persoană.

Serviciile incluse: 4 nopți de cazare, mic dejun (excepție 01.01 când va fi brunch), 31.12 și 01.01- cina festivă cu program artistic susținut de DJ și de Mihai Trăistariu. Solistul a precizat că va strânge aproape 10.000 de euro în Noaptea de Revelion, din cântări:

„Eu cer întotdeauna 1.500 de euro, indiferent unde cânt,  Aceștia sunt banii, e tarif fix, atât costă prezența mea pe scenă la evenimente. Am acest onorariu, din 2006, de când am câștigat locul 4, la Eurovision, cu piesa „Tornero”. Cânt și muzică ușoară, și populară, am un program cu toate genurile muzicale, pentru toate gusturile. Lumea vrea și să danseze, să încingă hora, la petreceri!”, spune el exclusiv pentru Click!

Vlăduța Lupău încinge atmosfera la Restaurantul Ring din Capitală. Cât plătești?

În ceea ce o privește pe solista de muzică populară Vlăduța Lupău, ea va susține un recital la Restaurantul Ring, din București, alături de Anca Beliciu, de Marius Chivu și de Formația Magic. Organizatorii anunță „un meniu rafinat și băuturi Premium, plus o experiență gastronomică, cu patru feluri de mâncare, candy bar, fruit bar și cocktail bar”.

Va fi montată și o cabină foto, unde petrecăreții se pot poza, în ipostaze de familie sau amuzante, de Revelion 2025. Prețul unui bilet pentru o persoană este de 600 de lei.

Irina Loghin și Minodora cântă la Poiana Brașov

Și în Poiana Brașov se lasă cu petrecere mare, de Anul Nou. La Monterai Resort, hotel de cinci stele,  vor cânta Irina Loghin, Mioara Velicu, Minodora, Gheorghe Gheorghiu, Haiducii 7 Cai, Za Band, Lenuța Burghila, Cooperativa 9, Monica Angels, DJ Răzvan.

Organizatorii oferă pachete de 3, 4 sau 5 nopți, all-inclusive. Se anunță o masă festivă, plină cu bunătăți, inclusiv tradiționale, dar și numeroase surprize, foc de tabără, colindători, Dansul Caprei, Plugușorul, tradiții de An Nou.

Prețurile urmează a fi stabilite de organizatorii care au închiriat tot hotelul, în funcție de numărul de persoane, de zilele de cazare și de meniu. 

Mai multe