Ce obiceiuri ține Oana Sîrbu de Paște: „Citesc rugăciuni.” De ce îmbracă haine albe noi
Oana Sîrbu, artista cunoscută din filmul de succes „Liceenii”, se pregătește să întâmpine Sfintele Sărbători Pascale cu bucate tradiționale. Exclusiv pentru Click!, ea ne-a vorbit despre tradițiile pe care le respectă, an de an. Iată și de ce e bine să purtăm haine noi și albe, obicei pe care îl ține, încă din copilărie, și Natalia Guberna.
De Paște, Oana Sîrbu ascultă Trinitas și alte posturi creștine
Solista Oana Sîrbu (57 de ani) va fi, la masa tradițională, alături de cei dragi din familie. Dar, în prima zi de Paște, va ajunge și la mormântul părinților, pentru a aprinde lumânări, conform altui obicei:
„Voi petrece de Paște cu mine, în sinele meu, cu cărțile, cu cei din inimă, cu cei foarte apropiați de-alături. Mergând la cimitir la ai mei, aprinzându-le lumina de pe mormânt, că pe cea veșnică o au. Mergând la biserică, ascultând Trinitas și alte posturi creștine. Amintindu-mi de ritualurile bisericești pe care le știu de când eram mică. Citind rugăciuni”, spune Oana Sîrbu, exclusiv pentru Click!
„Întâmpin Sărbătorile Pascale îmbrăcându-mă-n alb și-n reînnoire”
Ea respectă și anume tradiții, învățate din familie, de la regretații ei părinți. În fiecare an, de Paște, Oana Sîrbu poartă haine albe noi:
„Întâmpin Sărbătorile Pascale îmbrăcându-mă-n alb și-n reînnoire, plimbându-mă-n parcuri, ascultând păsări și admirând copacii și florile, ciocnind un ou roșu, fiindcă bunicile mele vopseau ouă roșii. Citind despre Hristos. Ascultând coruri celebre ale maestrului Nicolae Lungu. Atât și e destul”, ne-a mai mărturisit vedeta, în exclusivitate pentru Click!
Amintirile Nataliei Guberna din copilărie, de Paște: „Când aveau bani, părinții îmi cumpărau rochițe și pantofiori”
Și cântăreața Natalia Guberna (68 de ani), care a debutat în anii comunismului, era răsfățată de părinți, cu hăinuțe noi, înainte de Paște. Ea ne-a vorbit cu nostalgie, despre anii copilăriei:
„În copilărie, când aveau bani, mama și tata îmi cumpărau, de Paște, pantofiori noi de lac, dar și rochițe cu floricele și cu dantelă. Îmi amintesc că, de bucurie că primisem, am ieșit în fața blocului, ca să mă vadă copiii, dar, din repezeală, m-am împiedicat de grătarul din fața scării și am căzut”, ne-a spus ea, exclusiv pentru Click!
De ce e bine să purtăm haine albe și noi de Paște? Ce simbolizează, de fapt, acest obicei?
Simbolismul Botezului: În primele secole ale creștinismului, Paștele era momentul principal pentru botezarea noilor credincioși. Aceștia purtau haine albe timp de o săptămână pentru a arăta că au fost spălați de păcate și că încep o „viață nouă" în Hristos.
Puritatea sufletească și trupească: Albul este culoarea bucuriei și a curățeniei. Purtarea acestor haine la slujba de Înviere reflectă dorința credincioșilor de a se prezenta în fața divinității cu un suflet curat, după perioada de post și introspecție.
Lumina Învierii: În iconografia creștină, îngerii și Iisus Hristos cel înviat sunt adesea reprezentați în veșminte albe, strălucitoare. Prin purtarea albului, credincioșii se raliază simbolic atmosferei de sărbătoare și speranță.
Tradiția înnoirii: Obiceiul de a purta haine albe este strâns legat și de tradiția de a purta haine noi de Paște. Această „înnoire" fizică oglindește primenirea spirituală și marchează trecerea de la iarnă la primăvară, fiind un semn de bun augur pentru restul anului.