#Exclusiv Click!

Ce se întâmplă cu apartamentul Denisei Manelista. Tatăl artistei ne-a spus totul

20 noiembrie 2023 13:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Timpul trece, dar rănile din sufletul lui Emilian Răducu, tatăl Denisei Răducu alias Manelista, după cum era cunoscută de cei din jur, nu se vindecă. Contactat de Click!, bărbatul ne-a dezvăluit ce se întâmplă cu apartamentul din Capitală al fiicei sale rămas după moartea ei.

Artista de muzică de petrecere a muncit de mică pentru a avea un nume important în industria muzicală și să nu depindă de nimeni.

„A pus ban pe ban să se realizeze și ea...”

Însă, la vârsta de 27 de ani, Denisa a fost răpusă de un cancer server la ficat așa că toată agoniseala ei strânsă, un apartament în București, o mașină de lux, și o casă în construcție în satul natal Ștefănești au rămas surorii sale, Adelina care acum are grijă de ele și nu lasă pe nimeni să se atingă de lucrurile rămase în urma Denisei.

„A muncit fata mea foarte mult și a pus ban pe ban să se realizeze și ea. Apartamentul din București rămas în urma Denisei a rămas Adelinei (sora cea mare a regretatei cântărețe – n.r) și nu o să fie niciodată închiriat. Noi nu ne încurcăm cu așa ceva. Taxele, impozitele și tot ce mai trebuie sunt plătite la zi toate. Nu sunt probleme. Nu vrem să băgăm chiriași că nu știm pe cine băgăm în casă și în munca fiicei noastre. Poate strică sau zgârie lucrurile pe care fetița mea le-a muncit și nu vrem asta. Plus că nu avem rate la el, este un apartament cu banii în mână, noi nu suntem o familie cu băncile, cu datoriile. Noi dacă avem ne întindem dacă, nu, nu...stăm în banca noastră”, a declarat Emilian Răducu pentru Click!

Click! spune

Cântăreața a murit la vârsta de 27 de ani! Cu câteva luni înainte de a se întâmpla tragedia, medicii din țară au diagnosticat-o pe Denisa cu cancer hepatocelular, cel mai agresiv cancer de ficat. După aflarea veștii, artista a cerut şi ajutorul specialiştilor din Viena, însă în zadar. A încercat mai multe tratamente, chiar şi naturiste, însă nu a avut nici măcar o şansă în faţa bolii agresive. Astfel că, într-o zi neagră de duminică, pe 23 iulie 2017, aceasta s-a stins din viață, la ora 4.00 dimineaţa, acasă. Familia a chemat medicii în acele momente, însă nu s-a mai putut face nimic.

Mai multe