Cea mai tristă amintire a Laurei Cosoi de Dragobete. Apelul care i-a schimbat viața: „Un telefon care a rupt lumea mea în două”

Pentru Laura Cosoi, ziua de 24 februarie este legată de o amintire dureroasă. În timp ce îndrăgostiții sărbătoresc Dragobetele, actrița nu poate uita ce i s-a întâmplat în urmă cu patru ani.

Atunci, Laura a primit un telefon de la mama sa, Ligia Cosoi, care i-a dat vestea diagnosticului său. Din acea zi, viața Laurei s-a schimbat radical, iar întreaga ei energie s-a concentrat pe găsirea celor mai bune soluții medicale și pe oferirea sprijinului moral de care mama sa avea nevoie.

„Acum patru ani, pe 23 februarie, fără să știu, trăiam ultima noapte de liniște și cât de cât împlinătate din viața mea. Îl pierdusem deja pe tata, dar încă mai exista un echilibru fragil. Încă mai aveam un stâlp. Încă mai era «acasă».

Pe 24 februarie, când unii sărbătoreau Dragobetele, iar alții priveau înspăimântați spre începutul războiului din Ucraina, eu primeam un telefon de la mama. Un telefon care a rupt lumea mea în două”, a povestit Laura pe Instagram.

Actrița a oferit detalii și despre perioada dificilă care a urmat: „Diagnosticul ei a fost momentul în care tot ce știam despre stabilitate s-a dizolvat. Din clipa aceea, viața nu a mai fost despre planuri, ci despre rezistență. Nu despre siguranță, ci despre cum să rămâi în picioare când stâlpii familiei tale încep să se frângă. E greu de povestit ce au însemnat acești ani. Complicați. Plini de provocări. Ani în care am învățat să funcționez cu goluri pe care nimeni nu le vede”, a adăugat ea.

Actrița suferă enorm după pierderea părinților

Laura a vorbit și despre dorul pe care îl simte pentru părinții săi. Actrița l-a pierdut pe tatăl său în 2020, răpus de Covid, iar pe mama sa, care a dus o luptă lungă cu cancerul de col uterin, în urmă cu doi ani.

 „Oricât de fericită ești în familia pe care ți-ai construit-o, oricât de strâns îți ții copiii în brațe, ca pe o continuare a părinților tăi, există un gol fundamental în ceea ce ești azi. O absență care nu se umple cu nimic, (…). 

Au trecut aproape șase ani de când nu mai e tata. Doi ani de când nu mai e mama. Am crezut că anii aceștia vor fi despre vindecare. Despre liniștire. Despre acceptare. Dar sunt despre prea puțin timp în care să plâng…”, a precizat Laura.