Cine este și cum arată Cristiana Luca, viitoarea soție a lui Alexandru Papadopol. Cum a ajuns actriță și ce studii are

13 februarie 2025 11:53   Vedete românești

Cristiana Luca, partenera de viață a lui Alexandru Papadopol, este actriță și și-a descoperit pasiunea încă din copilărie. Deși părinții ei și-ar fi dorit să studieze Dreptul sau Medicina, aceasta și-a urmat visul, iar astăzi se numără printre cele mai talentate actrițe ale scenei. 

Cine este Cristina Luca, presupusa iubită a lui Alexandru Papadopol

Cristiana Luca a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. Născută pe data de 16 decembrie 1996 la Piatra Neamț, actrița a ajuns în atenția presei după ce s-a zvonit că ar avea o relație cu Alexandru Papadopol. Ba mai mult, cei doi ar urma să se căsătorească chiar mâine. 

 „Actoria, pentru că în clasa a treia am fost transferată de la școala din Ingărești (sat din județul Neamț) la o școală din Piatra Neamț și am ajuns să fiu colegă cu Ionuț Alexandru Radu Scurtu, care era geniul clasei și care scria piese de teatru. Și, pentru că el făcea cursuri de actorie coordonate de actrița Maria Hibovski, am ajuns să joc în spectacolul montat după textul scris de colegul meu, în urma unui soi de audiție.

 N-am fost destul de bună pentru personajul negativ (Vulpea), am avut un rol micuț (o lupoaică), dar pentru că spectacolul a avut succes și ne-am încântat părinții și bunicii, Ionuț a scris și o a doua parte a piesei lui de teatru. (…) Am fost lăudată și, din momentul ăla, mi-am luat-o în cap. De-a lungul anilor, cu pauze, am continuat să merg la cursurile de teatru coordonate de Maria Hibovski.

În liceu am jucat Agnes din „Agnes of God' și atunci, lucrând la rol, l-am descoperit pe Stanislavski, pe Google. Am fost surprinsă că eu practicasem instinctiv teoria lui. Am devenit foarte curioasă să decriptez diferite moduri de a gândi, să înțeleg cum sunt alți oameni și a devenit o pasiune să încerc să fiu ei (așa gândeam eu pe atunci; acum au apărut nuanțe în căutările mele interioare și exterioare)”, a mărturisit Cristian Luca pentru Ziarul Metropolis.

Cristiana Luca devenit actriță, deși inițial a vrut să studieze la Facultatea de Drept

Inițial, Cristiana Luca a vrut să urmeze studiile la Facultatea de Drept, însă pe parcurs s-a răzgândit și a dat la teatru.

„Doar că pe Google am găsit și mărturiile unor copii care n-au intrat la UNATC și care povesteau cât de greu a fost la admitere și m-am speriat. Mi-am zis că n-am cum să intru eu, e prea mare concurența. Pe Google scria că UNATC e cea mai bună facultate din țară. De unde atâta noroc pe capu meu?!

Așa că am început să mă pregătesc pentru Facultatea de Drept, că-mi doream și să fac dreptate pe Pământ, printre altele. Eram în clasa a douăsprezecea, prin decembrie, și, în timp ce-mi făceam temele pentru pregătirea la Drept, m-am oprit brusc, am lăsat creionul din mână și-am zis: „Ce fac eu aici?! Pe cine păcălesc?'.

Am luat legătura cu Rareș Pîrlog, actor la Teatrul Tineretului Piatra-Neamț, despre care știam că mai pregătise cu succes oameni pentru UNATC, și m-am apucat de treabă. Am dat admitere doar la UNATC și uite c-am avut noroc, de fapt. Am intrat.

Eram destul de încăpățânată în liceu și nu i-am consultat pe ai mei când am luat decizia să nu mai dau la Drept (nici pentru asta nu le-am cerut binecuvântarea, dar știam că le convenea). I-am anunțat că m-am sucit și dau la teatru.

 Am fost atât de vehementă încât n-au putut să spună decât „bine, domle, dacă tu crezi că…'. Printre prieteni și colegi eram extraterestru, pentru că cei mai mulți se pregăteau pentru medicină, dar m-au încurajat să merg pe drumul meu. Acum îmi dau seama ca nu mi-a stat nimic în cale. Am vrut să fac și-am făcut. Îmi place mie vorba asta”, a mai spus actrița.

De-a lungul timpului a urcat de mai multe ori pe scenă și a interpretat numeroase roluri, iar din anul 2022, actrița colaborează cu Teatrul de Artă București interpretând două personaje, respectiv Carol în „Oleanna” și Olga în „Dureri fantomă”.

Acuzații grave la adresa lui Alexandru Papadopol

Recent, pe TikTok, un utilizator care pretinde că este tatăl actriței, l-a acuzat pe Alexandru Papadopol că ar fi părăsit-o pe fiica lui, deși aveau să se căsătorească anul acesta.

Îndrăgitul actor a ținut să clarifice lucrurile, precizând că este vorba despre un furt de identitate. Totodată, acesta a refuzat să dea detalii cu privire la idilă dintre el și Cristiana Luca.

 „Ma simt nevoit să fac o postare în care să încerc să lămuresc niște întâmplări cel puțin ciudate din ultimele zile. Neavând tik-tok, nu le-am dat importanță… Am aflat, însă, cat de multă suferință poate fi provocată oamenilor prin intermediul rețelelor de socializare. Recunosc… nu bănuiam. Unui om pe care îl cunosc i s-a furat identitatea pe tik-tok și altcineva postează în numele lui lucruri mincinoase despre mine și Cristiana Luca.

Este un caz clasic de hărțuire în care nu vrem să fim implicați. Există deja o plângere penală pe numele hărțuitorului. (…) Am vorbit cu avocatul meu și voi face si eu o plângere la poliție. Până atunci rog presa si site-urile să nu încurajeze o infracțiune, publicând materiale despre acest subiect, care ține strict de viața noastră privată, istoria personală și, mai ales, de sensibilitățile fiecăruia dintre noi. Vă mulțumim!”, a scris Alexandru Papadopol pe Fcebook.

Mai multe