#Exclusiv Click!

Cine gestionează finanțele în familia lui Rică Răducanu? Ce spune fostul mare portar român despre soție, dar și cât plătește pe medicamente: „Îmi toacă pensia!”

5 decembrie 2024 12:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Rică Răducanu (78 de ani) recunoaște că este un mare cheltuitor, mai ales că nici nu a renunțat la păguboasa lui pasiune pentru păcănele. Prin urmare, soția Ștefania este cea care a preluat controlul finanțelor, în familie. Fosta glorie a Clubului Rapid ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre partenera lui de viață, pe care o numește șefa casei, dar și despre uriașele scumpiri la mâncare și la medicamente, care-l lasă lefter. 

„Soția este șefa casei, ea gestionează totul!”

Rică Răducanu le laudă pe femeile gospodine, inclusiv pe soția lui, Ștefania, care știe să gestioneze veniturile familiei, astfel încât să le ajungă banii, de la o pensie la alta, fără să înregistreze restanțe la utilități:

„Eu sunt mai cheltuitor, așa că nevastă-mea ține evidența banilor în casă, ea plătește utilitățile, ea este șefa casei, la acest capitol”.

„La vremurile pe care le trăim, ar fi mai potrivită o femeie la cârma țării”

Întrebat de reporterul Click! dacă consideră mai potrivită o femeie, în fruntea țării, având în vedere că bătălia, în turul 2,se dă între Elena Lasconi și Călin Georgescu, fostul sportiv Rică Răducanu a dat verdictul:

„N-am fost la vot, măi, tată, am vrut să-mi iau soția și să punem ștampila pe careva, dar, eu cum am mari probleme cu picioarele, și de-abia merg, până ajungeam noi se termina votarea.

Mă gândesc că, la timpurile astea, pe care le trăim, ar fi mai bună o femeie, la cârma țării. Ele știu să gestioneze mai bine totul, femeile le fac pe toate mai bine. Dacă ar fi după noi, bărbații, uitați-vă și într-o casă...Eu mă uit la soția mea, dacă n-ar fi ea, după mine, potopul!”.

„Iau medicamente dimineața, la prânz și seara!”

Fostul portar român cheltuiește foarte mult pe medicamente și pe doctori, din cauza problemelor de sănătate, care nu îi mai dau pace, fără însă să înregistreze mari îmbunătățiri:

„Cu sănătatea nu sunt mai bine, nu mai am cartilagii, la genunchi. Recent, iar am făcut tratamente, dar tot degeaba. Mai dau cu niște alifii. Medicamentele sunt foarte scumpe, iau dimineața, la prânz și seara. Prefer să dau banii pe medicamente, ca să mă mai lase durerile, decât pe mâncare. Oricum, nu mai am mari pofte, ca pe vremuri, cu friptane. Am nevoie de bani, doctorii și medicamentele îmi toacă pensia!”. 

Rică Răducanu menționa, înainte de majorări, ca are o pensie în jur de 2.000 de lei:

„Nu știu cu cât s-a mai mărit, soția ia banii de la poștaș, ea știe!”, mai spune el, exclusiv pentru Click!

Mai multe