#Exclusiv Click!

Cine îi gătește de Paște lui Dan Negru. Prezentatorul TV își învață copiii să trăiască bucuria vacanțelor

2 mai 2024 6:56   Vedete românești

După mai mulți ani la rând petrecuți la Ierusalim de Paște, Dan Negru (53 de ani) a ales acum să plece la munte cu familia lui cu ocazia vacanței. Prezentatorul TV se află zilele acestea în Apuseni, la  Pensiunea Aouseni Wild Remeti și se bucură din plin de aerul curat și de compania în care este.

Și pentru că vacanța l-a prins deja departe de 1 Mai, Dan Negru a vorbit în mediul online de bucuria vacanțelor trăite de copii.

 "Încerc să-i învăț pe copiii mei bucuria vacanțelor. De azi se deschide seria știrilor despre turiști nemulțumiți. De la 1 Mai apar știrile astea și vor fi breaking news până spre toamnă. Turiști supărați pe avioane, pe cazări, pe restaurante. Generația mea a fost mereu nemulțumită, la fel au fost părințII noștri și acu’ ne urmează copiii, bombănitori și ei. Ne lipsește educația bucuriei! Japonezii învață în școală despre "ikigai". Așa numesc ei "motivul pentru care să te trezești dimineața". Fericirea poate să fie învățată! Bucurați-vă de viață! Nu mai căutați bucuria departe când ea e aproape!", a specificat Dan Negru care va petrece Paștele în sânul familiei sale și va fi un adevărat răsfățat pentru că nici mai mult nici mai puțIn de trei femei vor găti pentru el. Cel care a fost "Regele Revelioanelor" ne-a povestit pentru Click! cât de mult s-a bucurat atunci când Învierea l-a prins chiar la Ierusalim.

"De Paște fac tot posibilul să fiu cu ai mei și cu mâncarea pe care o face Codruța, mama și soacra mea. E singura dată în an când mâncarea e făcută de toate trei. De anul trecut li s-a alăturat și Dara, fetița mea așa că toate 4 stau în bucătărie de Paște pregătind bunătăți. E tradiția pe care vreau să o ducem mai departe. Am fost de 11 ori în Ierusalim dar mi-e teamă că̆ n-o să mai ajung degrabă acolo. Ultima dată am fost anul trecut chiar de Paște. Mă bucur că am prins Învierea la Ierusalim cel puțIn o dată în viață. Săptămâna trecută am avut o serie de conferințe cu Părintele Necula și cu Părintele Vasile în România și Moldova și ne-am promis unul altuia că vom fi primii vizitatori ai Ierusalimului când pacea se va întoarce acolo", ne-a mărturisit Dan Negru.

Ce crede despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

Zilele acestea vestea că Florin Piersic (88 de ani) are probleme de sănătate și este internat la secția de cardiologie la Institutul inimii din Cluj l-a răscolit și pe Dan Negru. Celebrul actor avea o infecție la genunchi care s-a extins și, potrivit surselor medicale, i-ar fi provocat  o creștere a ritmului cardiac, pe lângă febră și frisoane, potrivit și Știrilor ProTV. Bun prieten cu Florin Piersic de care îl leagă o prietenie sinceră și adevărată, Dan Negru e optimist însă și crede că Marele Piersic va trece cu bine peste această încercare pentru că-i așteaptă niște filmări împreună și au încă multă treabă!

"Cât despre Florin, mă întreabă toată lumea cum e prietenul meu. Știu că totul e bine pentru că avem treabă din toamnă și pregătim și Crăciunul ca-n fiecare an. Așa că nimic nu-l poate opri din drum", ne-a declarat, în exclusivitate Dan Negru despre amicul său de suflet, Florin Piersic.

Mai multe