„Comoara” descoperită de Dan Negru pe străzile unui oraș superb din Europa: „Peste tot găsești...”
În cadrul unui videoclip postat pe rețelele de socializare, prezentatorul TV Dan Negru a scos în evidență un aspect semnificativ al infrastructurii din Viena: existența unui robinet public cu apă potabilă din Munții Alpi. Iată cum au ajuns austriecii să beneficieze de asemenea facilități.


„Apa potabilă din Viena are o poveste impresionantă”
În Viena, cișmelele publice sunt o prezență obișnuită, oferind acces facil la apa potabilă din Munții Alpi. Dan Negru a dezvăluit faptul că de 150 de ani, austriecii beneficiază de apă de izvor direct din Alpi și a povestit cum s-a dezvoltat această practică.
Apelul lui Dan Negru nu este doar o observație punctuală, ci o invitație la reflecție asupra priorităților în amenajarea spațiilor urbane. Într-o perioadă în care schimbările climatice aduc provocări tot mai mari, facilitățile simple, precum cișmelele publice, pot face diferența în calitatea vieții urbane.
„Asta-i centrul Vienei. În tot orașul găsești țâșnitori din astea, fântâni cu apă potabilă. Dar apa potabilă din Viena are o poveste impresionantă. Viena e orașul alimentat 100% cu apă de izvor din Alpi. Prin apeducte gravitaționale vechi de peste 150 de ani, vine apa din Alpi, aici în oraș. Toată apa potabilă din Viena, vine prin apeductele astea construite acum 150 de ani, care încă sunt funcționale”, a spus Dan Negru în filmulețul publicat pe rețelele de socializare.
„Vreo jumătate de milion de metri cubi consumă orașul în fiecare zi”
„Vă dați seama ce investiții au făcut austriecii acum 150 de ani și urmașii lor se folosesc de ele și azi? Le-au construit pe la 1870 și apa ajunge aici doar prin cădere, fără pompe. Vreo jumătate de milion de metri cubi consumă orașul în fiecare zi, deci apa pleacă din Alpi prin tuneluri, bazine, viaducte și ajunge aici prin cădere liberă. De la 200 de km vine apa, e ca și cum Bucureștiul ar fi alimentat cu apă de izvor din Bucegi. E distanță asemănătoare.




De 150 de ani, apa potabilă din Viena e apă de izvor din Alpi. Sigur că astăzi, totul e monitorizat, supravegheat digital, dar mecanismul de a aduce apă aici, e același de peste un secol. UNESCO le-a declarat monumente tehnice mondiale”, a mai spus prezentatorul Tv.