Concertul lui Vali Vijelie din Mamaia, "stricat" de poliție și amenzi! Nici cântărețul nu a scăpat

29 august 2020 11:28   Vedete românești
Ultima actualizare:

Au curs amenzile pe litoral! Un concert susținut de Vali Vijelie în Mamaia Sat, vineri seară (28 august) a fost întrerupt de polițiști. În fața localului în care acesta cânta s-au strâns foarte multe persoane, astfel că oamenii legii au intervenit cu girofarele și semnale acustice pentru a dispersa privitorii.

Unii turiști au uitat de pandemie! Zeci de persoane s-au strâns în fața unui local pentru a-l asculta pe manelistul Vali Vijelie, fără a mai ține cont de disanțarea socială. Spre uimirea lor, la scurt timp și-au făcut apariția mai multe echipaje de poliție. Cei considerați responsabili au fost amendați.

Ce amenzi au dat oamenii legii

Vali Vijelie a fost amendat cu 1.000 de lei, iar administratorul societății cu 2.500 de lei, pentru ca a dat muzica la un volum foarte mare, potrivit observatornews.ro. În urmă cu aproximativ o săptămână, un local din Costinești, în care ar fi susținut un concert tot Vali Vijelie, a fost amendat de polițiști pentru că nu ar fi respectat măsurile de protecție sanitară.

"Polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au autosesizat cu privire la faptul că, în fața unei terase din zona Mamaia Sat, mai multe persoane s-ar fi adunat pentru a urmări interpretarea live a unui muzician.Polițiștii au folosit rampele autospecialelor din dotare, împreună cu avertismente verbale, pentru a dispersa mulțimea, iar persoanele prezente s-au conformat. Administratorul societății comerciale respective a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.500 de lei, la Legea 61/1991, pentru organizarea de petreceri și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor. De asemenea, interpretul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, la Legea 61/1991, pentru tulburarea liniștii locatarilor prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare", se arată în comunicatul Poliției.

Mai multe