Cum arăta Andreea Marin înainte să devină vedetă. Cine a aruncat-o în piscină în timpul unei apariții la TV
În vârstă de 47 de ani, Andreea Marin a rămas o prezență grațioasă și elegantă într-un peisaj tot mai gri al showbiz-ului românesc. Celebră în primul rând pentru rolul de prezentatoare a emisiunii „Surprize, surprize”, vedeta a avut parte de câteva episoade inedite până s-a transformat într-o „zână”.
Andreea Marin și-a început cariera la TVR Iași, la vârsta de 19 ani. Ulterior, ambițioasa brunetă s-a mutat la București, unde a ajuns să lucreze ca editor și prezentator al principalului jurnal de știri.
Până să devină consacrată ca realizator și director de programe la emisiunea „Surprize surprize", Andreea a colorat micul ecran printr-o apariție memorabilă alături de celebrul grup Divertis.
Într-o scenetă delicioasă, tânăra de atunci poate fi văzută împreună cu unii dintre cei mai cunoscuți membri ai grupului, Cristian Grețcu și Silviu Petcu. În finalul momentului, Andreea Marin sfârșește în piscină.
Citește și: Andreea Marin a dat cărțile pe față despre relația cu Andreea Esca: «O cunosc dincolo de micul ecran»
Andrea Marin, apariție inedită alături de grupul Divertis
Apariția spumoasă a Andreei Marin alături de cel mai faimos grup de umor din România reprezintă o amintire fascinantă din cariera vedetei.
Andreea avea să devină o legendă pe TV în momentul în care a început să prezinte faimoasa emisiune „Surprize, Surpzie”.
Vezi și: Andreea Marin, apariție electrizantă! Vedeta a călătorit „departe de lumea dezlănțuită”
Cum trece Andreea Marin peste clipele grele
Una dintre cele mai îndrăgite vedete este, în prezent, Ambasador Unicef. De-a lungul anilor, fiind mereu în ochii lumii și având viața analizată cu o lupă de către curioși, Andreea Marin s-a lovit de multe zvonuri și păreri negative. Recent, fosta prezentatoare TV a vorbit despre faptul că „s-au spus atâtea minciuni” despre ea de-a lungul timpului.
„Am trecut prin atâtea răutăți în cei 30 de ani de când sunt în ochii lumii, încât pe mine nu mă va destabiliza vorba unuia sau altuia.
S-au spus atâtea minciuni despre mine. Dacă aș fi fost să pun suflet despre fiecare astfel de vorbă, n-aș mai fi construit nimic”, a precizat cunoscuta vedetă TV, într-un episod al podcastului „Te Ascult cu Ilinca Vandici”,
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!