Cum decurge o zi obișnuită din viața lui Cătălin Măruță de când nu mai lucrează la Pro TV: „Nu simți că trece greu timpul”
Cum decurge viața lui Cătălin Măruță (48 de ani) de când nu mai are emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV? Aceasta este una dintre întrebările multor persoane. Ei bine, deși nu mai apare zilnic la televizor, așa cum a făcut ani de zile, viața lui este destul de solicitantă.
Cătălin Măruță nu duce lipsă de activități: se dedică și mai mult podcast-ului său „Acasă la Măruță”, are diverse proiecte la care lucrează și se implică mai mult în viața familiei sale. Prezentatorul de televiziune a oferit un interviu prin care a mărturisit că viața sa s-a schimbat.
Ce face Cătălin Măruță de când nu mai apare pe sticlă
După 18 ani petrecuți la Pro TV, vestea scoaterii din grilă a emisiunii sale a venit ca un șoc pentru fani. Despărțirea a fost grea, dar vedeta s-a adaptat și continuă implicându-se în diverse proiecte profesionale. Diminețile încep cu dusul copiilor la școală, are mai mult timp pentru sport și acordă atenție alimentației sale și se ocupă de proiectele pe care le are.
„Sunt atent la alimentație, încerc să nu mai mănânc după ora 18 și când am timp, adică dimineața, fac câte 10.000 de pași legați. Las copiii la școală la ora șapte, apoi de la ora opt la ora nouă merg în pădure să fac mișcare, și după merg să mai rezolv lucruri care țin de podcast-ul Acasă la Măruță, diverse întâlniri, lucruri care țin de partea profesională. Seara mai filmez niște podcast-uri și tot așa. Dar dacă faci lucruri care-ți plac, nu simți că e o presiune pe tine, nu simți că trece greu timpul…Trebuie să-ți placă mult ce faci. Ăsta e secretul”, a declarat Cătălin Măruță pentru Viva.ro.
Cătălin Măruță: „Important este că există o comunicare foarte bună”
Cătălin formează un cuplu cu Andra (39 de ani), una dintre cele mai iubite cântărețe. În ciuda agendelor încărcate, cei doi reușesc să își împartă activitățile de familie în funcție de timpul pe care îl au. Datorită comunicării și înțelegerii, Andra și Cătălin
„Câteodată ducem copiii împreună la școală, ea îi ia de cele mai multe ori. Seara, când au activități, îi duc eu. Ne împărțim foarte bine sarcinile, fix ca orice altă familie din România care are doi copii, iar părinții au serviciu: 'Du-i tu la înot, hai că trec eu să-i iau de la film, du-i tu la mall…' Cam așa (râde). Important este că există o comunicare foarte bună și atunci ne facem cu ușurință programul comun”, a mai povestit Cătălin Măruță.