#Exclusiv Click!

Cum se înțelege Oana Moșneagu cu soțul ei, actorul Vlad Gherman. Cei doi sunt pregătiți să devină părinți

12 februarie 2026 14:32   Vedete românești

Oana Moșneagu (35 de ani) își laudă soțul, pe actorul Vlad Gherman (32 de ani)  care joacă în primul lui lungmetraj, “În pielea mea”. Cei doi sunt împreună în acest proiect însă nu interpretează un cuplu și în acest film.

Este primul nostru lungmetraj împreună, Vlad este foarte entuziasmat. Este primul lui lungmetraj, prima mea comedie în care am și mai mult de o replică. În film nu suntem un cuplu, partenerul meu este Sergiu Costache iar Vlad este soțul unui personaj interpretat de o fostă colegă de-a mea de facultate și prietenă. Ne place foarte tare să împărtășim aceleași experiențe și să știm despre ce vorbim când ajungem acasă!”, ne-a povestit și Oana Moșneagu despre lungmetrajul în care ea și soțul ei joacă acum.

“Vlad e pregătit de ani de zile să devină tătic”

Cei doi tineri actori adoră să petreacă cât mai mult timp împreună. Oana Moșneagu ne-a mărturisit că ea și soțul ei, Vlad Gherman, se iubesc foarte mult și au o relație frumoasă pe care o consolidează pe zi ce trece.

“Râdem mult, ne mai și certăm,  muncim foarte mult la relația asta! Ne iubim și sperăm să facem relația asta cât mai frumoasă pentru noi și funcțională”, ne-a mai spus Oana Moșneagu căreia i-ar plăcea să i se mărească familia și atât ea cât și soțul ei să devină părinți pentru că se simt pregătiți.

“Vlad e pregătit de ani de zile să devină tătic. Mie mi-a zis că din adolescență visează la momentul ăsta. Vlad este un familist de când avea 20 de ani.  Știu că vrea să devină tătic și că își dorește și că o să vină momentul ăsta la un moment dat. Și o să fie un tătic foarte drăgălaș!”, ne-a mărturisit Oana Moșneagu care se pregătește să își sărbătorească soțul, de ziua lui, pe 16 februarie, însă această dată aniversară îi va prinde într-un turneu prin țară cu caravana filmului în care joacă acum amândoi.

“E din ce în ce mai responsabil”

Actrița e fericită că are un soț implicat și devotat care o ajută mereu la treburile casnice și preia inițiativa.

“Vlad se descurcă din ce în ce mai bine și e din ce în ce mai responsabil, preia acasă din ce în ce mai multe responsabilități! Îmi doresc să fim sănătoși și să avem resurse, energie și răbdare și să avem cât mai multe momente frumoase împreună”, își mai dorește pentru ea și soțul ei, Oana Moșneagu.

Mai multe