Din ce trăiesc Vlad Gherman și Oana Moșneagu de când nu mai apar în seriale tv?! „Ne definește ca și cuplu” Au împlinit, zilele acestea, un an de la cununia civilă!
Oana Moșneagu și Vlad Gherman au plecat să sărbătorească un an de la cununia civilă la munte. Au petrecut clipe pline de romantism în doi și ne-au dezvăluit că nu duc dorul serialelor de televiziune.










Oana Moșneagu și Vlad Gherman sunt împreună de mai bine de trei ani și s-au cununat civil în luna aprilie a anului 2024. Cei doi parteneri de viață au avut parte și de o nuntă spectaculoasă, în luna Iunie anul trecut, la care au visat întotdeauna, în același loc de vis de la marginea Bucureștiului unde s-au căsătorit Gina Pistol și Smiley.
Unde au sărbătorit Oana și Vlad un an de la nuntă?
Cei doi actori au plecat să sărbătorească cum se cuvine primul lor an ca soț și soție. Au ales să meargă la munte și au avut parte și de zăpadă în toiul primăverii.
„A trecut un an de când ai devenit doamna Gherman și a fost cel mai emoționant moment al nostru de până atunci. Fie vorba între noi, am plâns puțin amândoi când am depus și actele pentru cununia civilă( ăștia suntem noi).
M-am uitat acum la ce editam pentru postarea asta și am retrăit cu zâmbetul pe buze fiecare secundă trăită în ziua de 6 aprilie 2024. Te iubesc, Gherman!”, a fost mesajul pe care Vlad Gherman i l-a transmis soției sale pe rețelele de socializare.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman nu duc dorul serialelor tv
Deși s-au cunoscut pe platourile de filmare, în prezent Oana și Vlad nu se mai regăsesc în distribuția vreunui serial de televiziune.
Cei doi se concentrează acum mai mult pe viața de familie, căci vor să devină părinți cât mai repede. Cuplul este, mai nou, atras de conținutul on-line, cei doi postând zilnic filmulețe din viața lor de familie care au mare succes la fanii lor.
„În ultima vreme, suntem mult mai activi pe social media. Ne-am dat seama că aceasta este direcția pe care trebuie să mergem, în direcția de cupluri, chestii funny (n.r: drăguțe), care ne definesc.
Sunt mulți cei care se regăsesc în astfel de situații, pe care le expunem noi. Probabil că ne ajută și actoria, evident, pentru că putem să facem fel și fel de fețe, de figuri și de grimase. Oana este cea care se ocupă de documentare, ea face scounting, se uită la filmulețe, la TikTok-uri, facem niște mini-scenete. Încercăm să facem și lucruri originale.
Ideea e că am avut noi revelația asta că trebuie să mergem pe linia asta de cupluri, de funny și, într-adevăr, chiar au prins toate filmulețele făcute de noi.
Nu s-a schimbat cu nimic viața noastră de când ne-am căsătorit. Dar, cununia religioasă a rămas și o să ne rămână toată viața în suflet.
În prezent, nu mai jucăm în seriale, dar avem un lungmetraj intitulat <<Fete, filme și băieți>>, pe care l-am filmat anul trecut și care va fi lansat în toamnă. Jucăm amândoi, însă în film nu suntem un cuplu. Suntem în cuplu cu alți actori.
Este un film de comedie, s-a râs foarte mult la filmări. S-a făcut o vizionare la care oamenii au reacționat foarte bine, au râs și au zis că va fi o super comedie. Abia așteptăm lansarea, Doamne ajută!”, a declarat Vlad Gherman, în exclusivitate pentru Click!
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au cunoscut în 2019, atunci când bruneta s-a prezentat la castingul pentru serialul Fructul Oprit. Cei doi formează un cuplu din 2021 și își doresc foarte tare să devină în curând părinți.