VideoCum și-a serbat mezzosoprana Andreea Ilie mama? „Nu mai fusesem la Timișoara de anul trecut”
Talentata mezzosoprană Andreea Ilie și-a sărbătorit mama, zilele acestea. Artista a mers acasă, la Timișoara, la părinții ei după un an de absență. Cine a fost însă marele absent de la petrecere?
Mezzosoprana Andreea Ilie a avut parte de emoții mari, în aceste zile, alături de părinții ei. Artista, care locuiește la Brașov împreună cu soțul ei, afaceristul italian Virginio Dell Uomo, a mers la casa părintească din Timișoara pentru a-și sărbători mama.
Mezzosoprana nu-și mai văzuse părinții de un an de zile și le ducea dorul foarte tare. Din păcate, marele absent de la petrecerea aniversară a mamei sale a fost fratele ei, care nu a reușit să ajungă de la Londra, pentru ca tabloul de familie să fie complet.
„Ziua mamei mele, Estera Ilie, a fost sărbătorită într-un cadru restrâns, alături de familie și de cei dragi. Ne-am adunat la o masă în familie, plină de emoție, amintiri și voie bună. Din păcate, fratele meu, care locuiește la Londra, nu a reușit să ajungă de această dată, însă ne-a fost alături cu gândul.
Pentru mine, întâlnirea a avut o semnificație aparte, deoarece nu mai ajunsesem la Timișoara de aproape un an, de la aniversarea ei de anul trecut.
Viața între Brașov, unde locuiesc cu soțul meu, și drumurile dese pe care le fac nu mi-au permis să petrec atât de mult timp acasă pe cât mi-aș fi dorit. Tocmai de aceea, această reuniune a fost cu atât mai prețioasă.
Mama, Estera Ilie, este o persoană pe care o admir enorm. A lucrat întreaga sa viață la Muzeul Național din Timișoara și consider că este, în felul ei, o adevărată artistă. Prin munca, dedicarea și sensibilitatea ei a inspirat multe persoane de-a lungul anilor. Ne-am bucurat să îi fim aproape, să îi celebrăm viața și să petrecem împreună câteva ore frumoase, așa cum merită.
Chiar dacă vizita a fost scurtă, am profitat de fiecare moment petrecut împreună. Am stat la povești, ne-am bucurat de atmosfera de acasă și chiar am cules cireșele care se făcuseră în curte, un lucru simplu, dar care mi-a amintit cât de mult îmi lipsesc aceste momente”, a dezvăluit artista, în exclusivitate pentru Click!
Andreea Ilie și italianul Virginio Dell Uomo s-au cununat, la Brașov
Frumoasa mezzosoprană Andreea Ilie s-a cununat, în 2024, în mare secret cu iubitul ei, chipeșul afacerist italian Virginio Dell Uomo. Cununia a avut loc în orașul Brașov, acolo unde cei doi locuiesc și unde italianul are mai multe afaceri.
Cei doi îndrăgostiți s-au cunoscut la o recepție dată la Ambasada Italiei la București, unde afaceristul a abordat-o imediat pe frumoasa noastră artistă fiind cucerit de frumusețea și de vocea ei. Italianul Virginio Dell Uomo deține mai multe afaceri în domeniul imobiliarelor, precum și în cel al panificației.