Dan Negru a întâlnit-o pe fiica fostului președinte ucrainean Victor Iușcenko: «I-au huiuduit rușii»
Războiul dintre Ucraina și Rusia este astăzi o realitate crudă. Mii de persoane și-au pierdut viața în urma confruntării dintre trupele ruse și cele ucrainene, iar lupta pare să fie departe de final, deși delegațiile celor două țări au purtat deja două discuții oficiale în care au încercat să ajungă la un consens.
În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, Dan Negru media un joc în care tensiunile dintre Rusia și Ucraina au fost evidente pentru toți cei prezenți. În anul 2006, Dan Negru a prezentat emisiunea „Jocuri fără frontieră", filmată în Saint Tropez. La concurs au participat reprezentanții mai multor țări, între care Rusia, Ucraina, România și Italia.
Dan Negru a distribuit pe contul său de Instagram o fotografie realizată în anul 2006, în perioada filmărilor emisiunii menționate mai sus. El apare alături de una dintre fiicele președintelui Ucrainei de la vremea respectivă, nimeni altul decât cunoscutul Victor Iușcenko.
„Ea e fiica lui Viktor Iușcenko, fostul presedinte al Ucrainei. Lui i se datorează introducerea monedei ucrainene „grivna”. Din 2004, Iușcenko suferă de o boală care i-a afectat organele punându-i în pericol viața și fața care nu mai este de recunoscut. Motivele apariției bolii sunt necunoscute dar se crede că a fost opera unei otrăviri puse la cale de contracandidații săi politic", a scris Dan Negru în descrierea imaginii.
Un martor al emisiunii a povestit că spiritul competitiv dintre Rusia și Ucraina a depășit cu mult cel necesar într-o competiție sportivă și a trădat animozitatea pe care fiecare dintre tabere o avea la adresa celeilalte.
„Noi nu ne-am dat seama, atunci, că este un conflict între ruși și ucraineni. Am văzut când au început probele. Să dau un exemplu… Un rus și un ucrainean trebuia să ajungă să ia un măr de pe un piedestal… Ei, și-au spart capetele, ca la război a fost. Îmi amintesc că Dan Negru, care era prezentator, zice, la un moment dat: «Băi, e joacă, nu e război!» Nu a putut să-i țină în frâu", a declarat acesta.
În plus, martorul a relatat că întrecerea a fost întreruptă de mai multe ori din cauza faptului că membrii echipelor celor două țări rivale au afișat o atitudine violentă, lipsită de corectitudine. Întreaga experiență a fost una greu de gestionat, potrivit martorului.
Fiica lui Iușcenko a participat la emisiunea prezentată de Dan Negru
Una dintre concurentele care a participat la emisiune, din partea Ucrainei, a fost chiar fiica președintelui ucrinean de la acea vreme, Victor Iușcenko. Atunci când Dan Negru a pășit în platoul emisiunii alături de aceasta, Dan Negru ar fi fost huiduit de ruși, conform mărturisirilor făcute de martor.
„Îmi amintesc că Dan Negru a intrat, la un moment dat, cu fiica lui Iușcenko, președintele de atunci al Ucrainei. I-au huiduit rușii", a relatat martorul ocular al spectacolului care, din nefericire, avea să devină realitate două decenii mai târziu.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!