#Exclusiv Click!

Dan Negru, dezamăgit de vacanța din Cipru: „Nu aș recomanda!” Ce spune însă despre Grecia?

10 iunie 2026 17:17

Dan Negru (55 de ani), vedetă tv și vlogger de călătorii, a revenit recent din Cipru. Nu recomandă însă această destinație, în concediul din 2026. Nici de Grecia nu a fost foarte încântat. Chiar e surprins cum toți dau buluc, acolo, în fiecare vară. Iată impresiile lui, exclusiv pentru Click!, după vacanțele petrecute, în aceste două țări, aflate în topul preferințelor românilor. 

Dan Negru: „Nu aș recomanda Cipru”

Dan Negru a bătut lumea, în lung și în lat, fiind un pasionat de călătorii. Întors din Canada și din America, el a decis să viziteze anul acesta și Cipru, unde locuiesc peste 40.000 de români.

Deși a fost recunoscut de românii stabiliți acolo și mulți au dorit să se fotografieze alături de el, manifestându-și dorul uriaș de țară, Dan Negru nu a fost încântat de vacanță. Prin urmare, nici nu recomandă Ciprul, în 2026, ca destinație pentru petrecerea concediului:

„Mie îmi plac călătoriile. Mă ghidez după vorbă lui Sf. Augustin care a spus că „lumea e ca o carte și cine nu călătorește e ca și când ar fi citit doar prima pagină”.

Eu încă mai am de citit... Nu aș recomanda Cipru. Așa cum, sincer, nici Grecia nu mă încântă. Dar mi-e frică să spun, pentru că e un efect de turmă, care trimite mult hate, dacă spui că nu te încântă Grecia”, a spus el, exclusiv pentru Click!

„Îmi pun lumea în cap, dacă spun că nu mă dau în vânt după Grecia?”

Iată ce a menționat Dan Negru, prezentatorul emisiunii-concurs „Jocul cuvintelor” (Kanal D), și despre Grecia, țara în care turiștii români dau buluc, în fiecare vară, atrași de prețurile bune, accesibile, dar și de mirajul peisajelor de vis: 

„Pfff…îmi pun lumea-n cap, dacă spun că nu mă dau în vânt după Grecia? Știu că juma’ de țară e acu’ acolo... Grecia a rămas dependentă de turism. 11% din PIB lor vine de acolo. PIB-ul României e mai mare decât al Greciei și economia e mult mai diversificată. Am mai spus-o: suntem mult peste ce e Grecia azi!

Trecutul Greciei Antice si prezentul ei sunt o lecție despre cât poate un popor să se prăbușească. În țara în care Platon, Aristotel sau Socrate învățau moralitatea există azi imoralitate legală. „Fakelaki" care înseamnă „plicuri mici" sunt  simbolul corupției în Grecia. Ce tămbălău era la noi, dacă aveam o asemena istorie și un așa prezent”. 

„A ajuns să trăiască din tavernele de vară”

Dan Negru a dorit să mai precizeze, referitor la această destinație de vacanță, nr.1 în topul preferințelor românilor: 

„Praf îi făceam pe toți. Dacă-i aveam noi pe Pitagora, Arhimede, Homer și ajungem o țară care a intrat în faliment de vreo 7 ori și care a ajuns să trăiască din tavernele de vară, îi crucificam pe toți. Țara care a dat jurământul lui Hipocrate pe care-l rostesc azi toți doctorii planetei are un sistem medical corupt și subdezvoltat”.

În încheiere, el a dat verdictul despre Grecia: 

„Suntem mult sub istoria Greciei și mult peste prezentul ei! „Vârsta înaintată a unui vultur este mai bună decât tinereţea unei vrăbii” spunea grecul Aristotel. Asta e Grecia: de la vultur la vrabie!”. 

Mai multe