Dan Negru, mesaj emoționant despre eroul român care și-a salvat studenții în cel mai sângeros masacru de la o universitate din SUA. „Știm atât de puține lucruri despre oameni atât de mari!"
Dan Negru, într-o postare pe pagina sa de Instagram, a vorbit despre faptul că puțini știu cine a fost Liviu Librescu, fiind vorba despre profesorul care a salvat cu prețul vieții zeci de studenți. În cel mai sângeros atac, din istoria Statelor Unite, produs într-o universitate, cadrul didactic a blocat ușa de la sala de curs cu umărul, fiind ciuruit complet. În București, în zilele noastre, un bulevard îi poartă numele.
Dan Negru, despre profesorul Librescu
„Aici este Ambasada Americii din București, de pe bulevardul Liviu Librescu. Puțină lume mai știe cine a fost profesorul Librescu. Un erou contemporan cu noi a plecat în America în anii 70 și a predat la Universitatea Virginia. Acolo la Universitatea unde preda, în 2007, a avut loc unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria Americii.
Un dement a intrat cu mitraliera în Universitate și a omorât 32 de oameni. Puteau să fie mai multe victime dacă n-ar fi existat profesorul Librescu. Atunci când atacatorul a vrut să intre în sala de cursuri unde profesorul preda, acesta a blocat ușa cu propriul lui corp, îndemnându-i pe studenți să se salveze. E doar vina noastră că știm atât de puține lucruri despre oameni atât de mari", a spus Dan Negru, într-o postare pe Instagram.
Strada din faţa noului sediu al Ambasadei SUA a primit numele profesorului
Liviu Librescu, profesorul român născut la Ploieşti, a fost supravieţuitor al Holocaustului şi expert în inginerie aeronautică. În 2010, strada din faţa noului sediu al Ambasadei SUA a primit numele „Bulevardul Dr. Liviu Librescu“, o personalitate care primea, în 2007, şi titlul de „cea mai admirată persoană din lume“, în urma unui sondaj online realizat în SUA.
Motivul acestei „distincţii“ a fost, din păcate, unul tragic, la fel ca povestea de viaţă a profesorului Liviu Librescu. Născut la Ploieşti, pe 18 august 1930, în familia evreiască a unui avocat, la doar 11 ani, viitorul profesor îşi vede tatăl exclus din Barou şi deportat în Transnistria. La rândul său, Liviu Librescu şi mama sa au fost internaţi în ghetoul de la Focşani.
Cum a ajuns Liviu Librescu să predea în SUA
Mai târziu, a ajuns inginer și a cerut permis de emigrare în Israel, dar a fost refuzat de comuniştii care, acum, nu ar mai fi vrut să piardă un cercetător atât de valoros. Cererea sa a fost într-un final acceptată, în 1978, după ce primul ministru israelian, Menachem Beghin, i-a cerut personal lui Nicolae Ceauşescu acordarea vizei. Profesor de aeronautică la Universitatea din TelAviv până în 1985, Liviu Librescu începe să predea în SUA, la Virginia Polytechnic Institute and State University (Universitatea Virginia Tech).
Erou al masacrului din Virginia
Ziua de 16 aprilie 2007 a rămas în istoria Americii ca „Virginia Tech shooting“ sau „Virginia Tech massacre“, un eveniment care a provocat, ulterior, numeroase dezbateri internaţionale privind regimul armelor din SUA sau lacunele sistemului în tratarea problemelor psihiatrice.
În dimineaţa acelei zile, în unul din căminele campusului de la Universitatea din Virginia, studentul sud-coreean Seung-Hui Cho (23 ani) a împuşcat mortal o studentă, despre care s-a speculat că era fosta sa iubită, şi pe noul prieten al acesteia. Două ore mai târziu, studentul a reluat atacul în una din clădirile universităţii, unde erau catedrele şi laboratoarele de inginerie şi mecanică.
Profesorul a reușit să-și salveze aproape toți studenții
Seung-Hui Cho a deschis focul într-o clasă, asupra unui profesor şi a 25 de studenţi, a continuat pe un hol şi apoi s-a îndreptat către sala 204 unde preda profesorul Librescu, atunci în vârstă de 76 de ani. Panicaţi din cauza împuşcăturilor, studenţii au început să sară pe geam, iar pentru a le înlesni scăparea, profesorul a blocat uşa cu corpul său.
Liviu Librescu a reuşit să reziste suficient pentru ca aproape toţi studenţii să se salveze, iar încercarea sa eroică a fost stopată abia după ce asasinul a tras numeroase focuri de armă prin uşă. Datorită sacrificiului său, un singur student din clasa 204, a profesorului Librescu, a murit.