Denisa Manelista nu are liniște nici în mormânt! Tatăl artistei dă de pământ cu Florin Pește
Denisa Răducu alias Denisa Manelista, după cum este cunoscută de o țară întreagă, a lăsat în urma sa, după decesul său o avere considerabilă: un apartament în București, o vilă în construcție, în satul său natal, Ștefănești, o mașină de lux, dar și niște sume constante de bani care îi vin de la Credidam în urma difuzărilor pieselor sale ce apar pe post după moartea sa, lucru pentru care rudele regretatei cântărețe au ajuns să se judece.
„Sunt foarte supărat pentru că nu s-a luat nicio decizie în ceea ce privește procesul privind drepturile de autor. Sunt șase ani și jumătate de când ne judecăm și nimic. Procesul este în continuare pe rol. Noi plătim în continuare taxă de timbru și toate taxele care ni se mai cer. Am încercat să vorbesc cu avocatul dar nu am nicio șansă. Am înțeles că nu răspunde la numere necunoscute și de asta nu reușesc să dau de el. A sunat și fiica și ginerele meu din Spania, la numărul lui, și au vorbit cu angajatele lui de la birou...pentru că el are o firmă. Nu au dat de el. Este cu cântec situația asta”, a declarat pentru Click! Emilian Răducu, tatăl regretatei Denisa Manelista.
Dispută la sânge
Bărbatul ne-a mai mărturisit că nici nu vrea să audă de Florin Pește, impresarul și unchiul fiicei sale decedate, Denisa Manelista, care acum se bucură de banii ce îi primește de la Credidam de pe urma fiicei sale:
„Pentru mine Florin Pește nu este o valoare. Eu am renunțat la omul ăsta. El nu a făcut altceva decât să fure bani de la un copil care a muncit atâția ani și să se bucure de ei. Florin nu este rudă de sânge cu mine, el este din partea soției de care am divorțat. Însă, Denisa era nepoata lui primară. În ziua de astăzi prima dată te fură rudele și toți apropiații pentru că ei știu cele mai multe despre tine. Străinul nu prea că nu are cum pentru că nu îți cunoaște casa”.
Click! spune
Cântăreața Denisa Manelista a murit la vârsta de 27 de ani! Cu câteva luni înainte de a se întâmpla tragedia, medicii din țară au diagnosticat-o pe Denisa cu cancer hepatocelular, cel mai agresiv cancer de ficat. După aflarea veștii, Denisa Manelista a cerut şi ajutorul specialiştilor din Viena, însă în zadar. A încercat mai multe tratamente, chiar şi naturiste, însă nu a avut nici măcar o şansă în faţa bolii agresive. Astfel că, într-o zi neagră de duminică, pe 23 iulie 2017, aceasta s-a stins din viață, la ora 4.00 dimineaţa, acasă. Familia a chemat medicii în acele momente, însă nu s-a mai putut face nimic.