VideoDurere imensă și multe lacrimi la căpătâiul lui Ioan Isaiu! Primele imagini de la slujba de înmormântare din orașul unde a copilărit îndrăgitul actor
Regretatul actor Ioan Isaiu este condus, astăzi, pe ultimul drum de familie și apropiați. Click! vă oferă primele imagini de la slujba de înmormântare a actorului, care se desfășoară în aceste momente, la Dej, orașul copilăriei acestuia.
Durere fără de margini și multe lacrimi în biserica Sfânta Treime de pe strada Unirii, din Dej, acolo unde familia și apropiații s-au strâns să-l conducă pe ultimul drum pe regretatul actor Ioan Isaiu, plecat dintre noi la doar 56 de ani.
Slujba de înmormântare a actorului Ioan Isaiu are loc la Biserica Sfânta Treime din Dej
Slujba de înmormântare a regretatului actor Ioan Isaiu a început în jurul orei 12. Numeroase persoane au venit să aprindă o lumânare și să își ia rămas-bun de la actor.
Atmosfera din lăcașul de cult este una apăsătoare, marcată de liniște și durere, anunță infodej.ro.
Sicriul actorului este înconjurat de coroane și flori albe. Iată primele imagini din biserică:
Medana Oprea, mesaj tulburător în ziua înmormântării lui Ioan Isaiu: „Doamne, cum este viața…“
Medana Oprea, care ieri i-a adus un ultim omagiu prietenului ei de-o viață la Teatrul Național din Cluj, a transmis un mesaj emoționant chiar în ziua înmormântării actorului.
„Doamne, cum este viața… Cândva așa, iar astăzi, atât de diferit. Pentru prima dată am pășit pragul Teatrului Național din Cluj și, în loc să îl văd pe scenă pe acest mare și fabulos actor, l-am văzut între patru scânduri, într-un sicriu. Sentimentul a fost înfiorător.
A fost ultimul lui spectacol, peste care cortina s-a tras în ropote de aplauze și lacrimi. O sală întreagă plângea, în timp ce își lua rămas bun de la omul care a dăruit emoție, talent și frumusețe sufletească unei lumi întregi.
Să prețuim ceea ce avem atunci când avem. Să fim mai atenți cu oamenii dragi nouă, să îi iubim mai mult, să îi ascultăm mai des și să nu amânăm lucrurile care contează cu adevărat. Pentru că ziua de mâine nu ne aparține nouă… ci lui Dumnezeu”, a spus Medana Oprea, de neconsolat după dispariția actorului.
Ioan Isaiu s-a născut la Hunedoara, dar cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o la Dej, acolo unde trăiește acum mama lui. De altfel, actorul se retrăsese la Cluj tocmai pentru a fi mai aproape de mama sa și pentru a-i fi sprijin la bătrânețe.
Ioan Isaiu a fost făcut cetățean de onoare post mortem
În semn de respect pentru cariera și contribuția sa artistică, autoritățile locale din Dej au anunțat că actorul Ioan Isaiu va primi post-mortem titlul de cetățean de onoare al municipiului.
Consilierii locali au luat hotărârea într-o ședință specială. Autoritățile locale au mai anunțat oficial că noul centru cultural din Dej va purta numele marelui actor Ioan Isaiu, în semn de respect pentru întreaga sa carieră și pentru legătura puternică pe care a avut-o cu orașul.
Ioan Isaiu s-a stins din viață, sâmbătă 9 mai, în urma unui infarct, suferit în timpul repetițiilor la un nou proiect. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 11.00, după ce actorul a acuzat dureri puternice în piept. S-a prăbușit pe scenă, iar persoanele aflate lângă el au început imediat manevrele de resuscitare.
Un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov a ajuns la fața locului, în aproximativ cinci minute. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de aproape 50 de minute, însă eforturile acestora au fost în zadar.