Emily Burghelea a ajuns de urgență cu fiica ei la spital: "Nu putea să respire"
Emily Burghelea a trăit clipe de coșmar aseară, când a trebuit să meargă de urgență cu fetița ei la spital, deoarece micuța nu mai putea să respire.
Emily Burghelea, 22 de ani, a fost în culmea fericirii anul trecut, după ce a dat naștere unei fetițe, pe care a botezat-o Amedeea. Vedeta a dorit să nască pe cale naturală, astfel că s-a supus de bunăvoie unui travaliu de 24 de ore.
Efortul a meritat, întrucât copila s-a născut sănătoasă, iar Emily Burghelea era mândră că a devenit în sfârșit mămică. Totuși aseară întreaga ei fericire a fost umbrită de un eveniment neașteptat, care i-a dat atacuri de panică vedetei.
Fetița ei, în vârstă de aproape un an, a avut câteva probleme de sănătate destul de serioase, care au debutat cu lipsa poftei de mâncare, apoi copila a făcut febră și abia mai putea să respire.
Fosta concurentă de la "Bravo, ai stil!" a împărtășit fanilor pe pagina de Instagram momentele dificile prin care trece cu fetița ei. Blondina a postat o imagine din spital și a promis fanilor ca va reveni cu detalii. Urmăritorii ei au fost extrem de îngrijorați, însă în cursul zilei de azi, Emily Burghelea a venit cu clarificări.
Faimoasa mămică a declarat că a fost extrem de îngrijorată și că a păzit-o pe fiica ei toată noaptea.
”Am mers la spital exact la timp! Am făcut cea mai bună alegere să merge la urgențe înainte ca simptomele să se agraveze...A fost pentru prima dată când Amedea nu a putut să respire din cauza nasului înfundat care nu s-a desfundat nici cu batista bebelușului, nici cu spray nazal.
Mi-a fost frică toată noaptea că o să se sufoce, am păzit-o ca pe butelie”, a spus Emily Burghelea.
Ce diagnostic i-au pus medicii fetiței lui Emily Burghelea
Emily Burghelea a povestit că fiica ei s-a simțit extrem de rău și că a mers de urgență cu ea la spital deoarece era pentru prima dată când copila nu mai putea să respire. Blondina a explicat că nicio metodă clasică nu a rezolvat această problemă, așa că lasat-o pe fiica ei pe mâna medicilor, întrucât starea ei se agrava.
Medicii au dat în sfârșit un diagnostic, micuța Amedeea suferă de roșu în gât, o afecțiune care nu este gravă, însă trebuie tratată imediat, având în vedere vârsta fragedă a copilei.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!