Festivalul de Film de la Veneţia: lungmetrajul „Miracol”, de Bogdan George Apetri, selectat în competiţia Orizzonti
Lungmetrajul „Miracol”, de Bogdan George Apetri, cu Ioana Bugarin şi Emanuel Pârvu în rolurile principale, a fost selectat în competiţia Orizzonti a celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia. Evenimentul va avea loc în luna septembrie.
Anunţul a fost făcut luni, 26 iulie, de Alberto Barbera, directorul artistic al festivalului, în cadrul unei conferinţe la care este prezentată selecţia ediţiei. În competiţia de lungmetraje din cadrul secţiunii Orizzonti au fost selectate 19 producţii.
Filmul spune povestea Cristinei, o tânără călugăriţă care se vede nevoită să se strecoare în afara mănăstirii pentru a rezolva o problemă urgentă. Drumul de întoarcere îi rezervă o soartă neaşteptată. Un inspector de poliţie reface călătoria ei şi ancheta lui aduce la lumină indicii şi dezvăluiri ce conduc spre un posibil miracol, relatează news.ro.
„Miracol” este al treilea lungmetraj al lui Apetri, după „Periferic” (2010) şi „Neidentificat” (2020).
Apetri este producător, alături de Oana Iancu. Filmul este co-produs de Cineart TV Prague (Cehia) şi Tasse Film (Letonia).
Director de imagine este Oleg Mutu, iar din distribuţie fac parte Cezar Antal, Ovidiu Crişan, Valeriu Andriuţă, Valentin Popescu, Marian Râlea, Cătălina Moga şi Ana Ularu.
Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc în perioada 1 - 11 septembrie, cu prezenţă fizică.
Radu Jude este și el prezent la Festivalul Internaţional al Filmului de la Berlin
Cineastul român Radu Jude revine la festivalul din capitala Germaniei, după mai multe participări în ultimii ani. Anul trecut, de pildă, a fost prezent chiar cu trei pelicule: cu "Tipografic Majuscul", film realizat după spectacolul de mare succes al Gianinei Cărbunariu, "Ieșirea trenurilor din gară" şi "Somnambulii". În 2016, a prezentat la Berlin filmul "Inimi cicatrizate", inspirat din scrierile lui Max Blecher şi a cărui acţiune se petrece în România anului 1937.