Aida Parascan, fosta câștigătoare Masterchef, manechin pe podium. Cum și-a revenit după a pierdut sarcina

31 martie 2022 14:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

Evenimentul lui Alin Gălățescu, "SOIREES DE LA MODE 28", care a avut loc marți seara, a reunit colecțiile unor designeri, tribut Thierry Mugler. Printre aceștia, și designerul Claudia Rawlings. A adus pe scenă patru creații, iar unul dintre modele a fost chiar Aida Parascan, fosta câștigătoare Mastechef. 

Iată că din bucătărie, pe podiumul de prezentare a fost doar un pas. Aida Parascan arată foarte bine, deși este mămica a trei copii, iar rochia i-a venit ca turnată.

"Cineva a spus «Pentru a dirija orchestra trebuie sa întorci spatele multimii», prin «orchestră» a se înțelege «viața». Mi-am propus ca de fiecare dată când am ocazia, să fac ceva ce nu am făcut niciodată. Acum două zile am fost pentru prima data pe pasarelă, model, într-un show la care au participat aproximativ 20 de designeri români.

O experiență unică, pentru care vreau să-i mulțumesc talentatei mele  prieten, Claudia Rawlings", a declarat Aida Parascan, pentru Click!. Vedeta a pășit ca un adevărat model și a arătat foarte bine.

Iată că, la un an de când a pierdut copilul, Aida a renăscut din propria cenușă. 

"Au trecut 5 luni în care am trecut prin toate stările prin care trece o mamă care așteaptă un bebe. În ultima săptămână însă am trecut prin iad și am fost față în față cu moartea, și la propriu și la figurat. Inima «îngerașului» a încetat să mai bată. Suflețelul lui s-a dus înapoi la Dumnezeu.

A făcut și va face parte mereu din familia noastră și din mine și toți l-am iubit enorm. Durerea și suferința nu pot fi exprimate în cuvinte. Mă rog să pot înțelege sensul a tot ce s-a întâmplat și mulțumesc pentru că sunt în viață și că mă întorc acasă la cei care mă iubesc”, a scris Aida Parascan, pe rețelele sociale.

Citește și: Aida Parascan renunţă la şorţul de bucătar şi se face terapeut 

Prin ce chinuri a trecut Aida!

Despre viaţa ei s-ar putea scrie un roman. La vârsta de 20 de ani, Aida Parascan şi-a pierdut primul soţ într-un accident de maşină şi a rămas mamă singură. După puţin timp, a plecat în Italia, unde s-a căsătorit din nou, a dat naştere altor doi copii, însă a divorţat şi a venit în România cu toţi trei, pe care şi i-a crescut fără ajutor. A câştigat "MasterChef", de la Pro Tv, însă, ca într-un blestem, banii au ars într-un incendiu. Flăcările au distrus locuinţa în care stătea cu chirie, dar şi banii care-i mai rămăseseră, iar căţelul i-a murit şi el.

Citește și: Aida Parascan, părăsită și de tatăl copilului, după ce a pierdut sarcina: “L-am înțeles și am acceptat”

S-a făcut terapeut!

De parcă aceste drame nu i-ar fi fost de-ajuns, în primăvară, Aida a suferit pierderea unui copil care i-a murit în pântec în luna a cincea de sarcină. Multe lovituri sub centură, însă vedeta a reuşit să se ridice de fiecare dată, iar pe toate acestea nu le consideră necazuri sau probleme, ci lecţii de viaţă.

Anul trecut,  când a împlinit vârsta de 40 de ani, Aida a dorit să facă o schimbare majoră în viaţa ei. S-a hotărât să renunţe la şorţ şi la cuţitul de bucătărie, după ce şi-a luat mai multe ţepe de la patroni, şi a decis să îşi deschidă propriul cabinet şi să profeseze ca terapeut.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!

Mai multe