Gabi Bădălău, atac dur la adresa Claudiei Pătrășcanu! O acuză pe artistă că nu-l lasă să-și vadă copiii: „Evlavioasa...”

17 mai 2024 15:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău se pare că nu mai termină cu certurile. După ce a fost dată în judecată, din nou, de fosta ei soacră, Rodica Bădălău, artista este acum acuzată de fostul soț că nu îl lasă să își vadă copiii.

Gabi Bădălău este din nou în centrul unui scandal monstru cu fosta soție, Claudia Pătrășcanu. Afaceristul o acuză pe mama copiiilor săi că nu îl lasă să își vadă băieții, invocând tot felul de pretexte. Mai mult decât atât, se pare că acesta a vorbit și cu avocata cântăreței, care i-a mărturisit că nu se mai înțelege cu ea.

„În caz că vă era dor de evlavioasa Claudia scandal... Acest personaj se hrănește cu circ, scandal. O altă răutate făcută de ea este să nu îmi dea băieții să petreacă timp și cu mine. Chiar dacă acesta este weekend-ul în care eu am dreptul legal conform unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile să petrec cu cei mici. Ea nu vrea, invocând fel și fel de pretexte. Probabil o să fiu nevoit să-i fac o altă plângere penală.

„Am ajuns să scriu aici din disperare”

Efectiv se crede mai presus de lege și sfidează orice. Chiar dacă e sfătuită de cei de la Protecția Copilului. Chiar dacă cei de la Poliție o sfătuiesc să respecte hotărârea judecătorească. Am reușit să vorbesc cu avocata ei, spunându-mi că nu se mai înțelege cu ea.

Sunt la ea la poartă de 2 ore, disperat. Nu-i lasă pe cei mici să vorbească cu mine. Nu este acasă. Doar își bate joc. Atât de multă ură și răutate într-un om, rar am întâlnit. Această «sfântă» își bate joc de sufletele copiilor. Nici măcar nu îmi permite să-mi văd băieții.

Fac 3 ore pe drum până la Constanța, iar această «mamă minunată» nu îmi permite să îmi îmbrățișez băieții. Am ajuns să scriu aici din disperare. Doar șantajează și cere bani continuu”, a scris Gabi Bădălău, pe pagina sa de Instagram, la secțiunea InstaStory.

Mai multe