Gabriela Prisăcariu, pusă la zid de internauți după ce a plecat în vacanță fără copil. Cum a reacționat soția lui Dani Oțil: „Vă rog să încetați”

23 decembrie 2024 15:05   Vedete românești

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil s-au dovedit a fi mari fani ai vacanțelor peste hotare. De când s-a născut Thiago, băiețelul lor, cei doi încearcă să meargă peste tot cu micuțul, însă de această dată au făcut o excepție. Acest lucru a stârnit un val de critici la adresa vedetei.  

Gabriela Prisăcariu, criticată dur pentru că nu și-a luat băiețelul în vacanță

Gabriela Prisăcariu și-a anunțat admiratorii din mediul online că de această dată și-a dorit să plece în vacanță alături de soțul ei, fără cel mic. Deși în majoritatea timpului îl iau peste tot cu ei, de această dată, cei doi l-au lăsat pe Thiago la bunici. Vedeta consideră că este foarte important ca băiețelul ei să petreacă timp cu aceștia și este recunoscătoare pentru faptul că are acest privilegiu.

„Copilul este acasă cu bunicii. Cele mai frumoase vacanțe ale mele au fost la bunici, așa că știu cât de important este pentru el să își petreacă timp cu ei și mă bucură enorm faptul că îi avem în viața noastră. Avem o vacanță programată și cu el și vrem să o facem așa cum simțit că e mai bine pentru familia noastră”, a scris Gabriela Prisăcariu pe Instagram.

Cum a reacționat soția lui Dani Oțil

Imediat după ce fanii i-au văzut postarea, reacțiile dure s-au ținut lanț de partenera matinalului de la Neatza. Majoritatea au judecat-o pentru faptul că a plecat în vacanță fără cel mic, însă nici ea nu a rămas fără replică. Blondina s-a arătat afectată de comentariile răutăcioase ale internauților și a avut o reacție furibundă la adresa celor care și-au permis să o critice.

„Hai să ne vedem fiecare de copilul nostru. Vă rog să încetați să vă dați cu părerea și să fiți răi. Fiecare are dreptul să își trăiască viața așa cum consideră că este mai bine pentru el și familia lui”, a fost replica Gabrielei Prisăcariu pentru cei care au criticat-o.

Mai multe